Connect with us

OPINII

Nevoia de patriotism adevărat

Publicat

pe

Am citit sondajul realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde care, sincer, m-a cutremurat. Românii nu sunt dispuși să lupte, în cazul în care țara noastră ar fi obligată, printr-un concurs de împrejurări nefaste, să intre în război cu Rusia.

Potrivit datelor respectivei consultări sociale, doar 26% dintre cetățeni ar rămâne în România pentru a pune mâna pe arme. 48% au spus nu, fiind hotărâți să își ia familiile și să plece în alte țări. Este destul de important și procentul indecișilor, al celor care nu au cântărit încă bine situația. Mai meditează 20%.

De ce am ajuns într-o asemenea situație în care patriotismul este trecut la diverse? Cine se face vinovat de minimalizarea sentimentului național? Răspunsul vine tot de la popor. Românii, arată cu degetul spre clasa politică. Nu neapărat spre cea de acum. Oamenii privesc mai în urmă. Au văzut cum a funcționat sistemul. Țara a fost doar a anumitor caste cu lefuri de la stat.

Politicienii, spun cetățenii de rând, nu au făcut mare lucru pentru România. Dovezile sunt multiple. Toți, în toate perioadele de după 1989, au fost preocupați doar de aranjamentele personale. Au fost puși pe capătuit. Ei și cei din anturaj lor! Vezi dacă găsești vreunul sărac, scăpătat. Au transformat politica într-o afacere de grup, de familie.

Nu au văzut românii la cei implicați în actul politic o preocupare intensă pentru soarta lor, pentru dezvoltarea socio-economică, pentru prosperitatea generală.

Au auzit oamenii doar de pensii speciale, de salarii de mii și zeci de mii de euro lunar pentru toți acoliții. Au văzut vile. Mașini de lux. Conturi în bănci. Au văzut goana după funcții, după posturi bine remunerate prin tot soiul de consilii de administrație. Au văzut incapabilii unși șefi sau ținuți în brațe pe cu totul alte criterii numai pe cele de profesionalism, nu.

Atunci, de ce să ne mire că a ieșit așa de tulburat sondajul Avangarde? Încrederea pare că a fost înăbușită tocmai de cei care au condus România. Și a venit acest moment. Un test crud care, într-o lume normală, ar trebui să îi pună pe gânduri pe politicienii cu har, nu pe cei aduși cu ghiotura. Din păcate, la noi nu se va întâmpla treaba asta. Este prea mult orgoliu și interes deja în formă patologică.

Dan Capatos, un realizator de emisiuni TV, un excelent formator de opinie pe segmentul său de audiență, a declarat, senin, că preferă să fugă cu întreaga familie, în cazul în care se pune problema intrării României în război.

„Ce a făcut țara asta pentru tine ca tu să lupți pentru ea? La o adică, dacă vine războiul peste noi, eu îmi iau nevasta, copilul și la revedere! Plecăm, fugim pe unde apucăm. Eu am datoria să-mi apar copilul, nevasta, familia, părinții, dar nu țara! Asta să fie o lecție pentru politicienii care și-au bătut joc de țara asta în ultimii 20 de ani!”, au fost vorbele vedetei TV.

În aceste zile cumplite, cu războiul la granițele țării, cu imensul pericol al extinderii către alte state a măcelului din Ucraina, românii au luat cu asalt serviciile de eliberare a pașapoartelor. Vor să fie pregătiți pentru a lua drumul bejaniei. Nu au rădăcini. Niciunul dintre cei îndrituiți nu i-a ajutat să le înfigă adânc în pământul țării. Le este teamă de război.

Știu oamenii că rusul așteaptă acum pretexte. Și vor veni! Este o chestiune de ore, zile sau luni. Între timp, poate se coace și la noi patriotismul. Avem nevoie de el mai mult ca niciodată. Deocamdată, vine primăvara. Poate înmugurește. Adevărat. Din suflet. Nu pe portaltoiul unei legi pentru situație de criză.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ascultăm și nu judecăm!

Publicat

pe

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.

Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.

Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.

În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!

PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite