Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Două proiecte din Dâmbovița intră la finanțare în primul lot prin Programul „Anghel Saligny”, la Contești și Voinești

Publicat

pe

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, s-a întâlnit, astăzi – 8 aprilie 2022, în cadrul vizitei de lucru în județul Dâmbovița, și cu primarii, scopul fiind acela de a oferi și a colecta informații cu privire la implementarea de proiecte.

Citește și: Ministrul Dezvoltării a participat la inaugurarea Școlii Matei Basarab din Târgoviște

La finalul discuțiilor, a fost organizată o conferință de presă, în cadrul căreia au fost abordare două subiecte importante: Programul Național de Finanțare „Anghel Saligny” și Ordonanța de Urgență privind acoperirea costurilor suplimentare generate de creșterea prețurilor, astfel încât proiectele europene și cele cu fonduri guvernamentale să continue.

A precizat ministrul Cseke Attila că, de ieri, Programul „Anghel Saligny” are cadrul financiar stabilit și se va trece la prioritizarea investițiilor pe județe. Se vor folosi și criterii specifice, locale, astfel încât finanțarea să ajungă acolo unde nevoia este mai mare.

Spre exemplu, județul Dâmbovița, unde 71,32% din populație nu beneficiază de canalizare spre deosebire de media națională, care este 44%, ar urma să primească mai mulți bani pentru proiectele din acest domeniu. De precizat că, plecând de la acest principiu, au fost suplimentate cu 10 miliarde de lei fondurile pentru componenta drumuri și poduri, în cadrul căreia au fost depuse 5.000 de proiecte, în valoare de peste 93 de miliarde de lei. Programul National „Anghel Saligny” se va derula p\n[ ]n anul 2028.

Reclama

A mai spus ministrul Dezvoltării că primele proiecte care vor fi finanțate prin Programul National „Anghel Saligny” sunt cele 105 care vizează introducerea gazelor naturale, proiecte evaluate pe POIM (fonduri europene), dar care nu au prins finanțare. Două dintre ele se vor implementa în județul Dâmbovița, la Contești și Voinești, cu o valoare totală de 67 de milioane de lei.

Cât privește proiectele în curs, cu finanțare europeană sau guvernamentală, care sunt puse în pericol de neimplementare din cauza creșterii de prețuri, ministrul Cseke Attila a declarat că se află în procedură de transparență decizională o ordonanță de urgență care va rezolva aceste probleme. Impactul bugetar a fost estimat la 5,2 miliarde de lei în 2022. Odată adoptat actul normativ, contractele vor fi ajustate, iar diferența de costuri fa'[ de contractul initial va fi acoperită de la bugetul de stat.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești a redeschis Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, lăsat în degradare de fosta administrație locală

Publicat

pe

Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” din Găești este din nou funcțional, începând de astăzi, 10 iulie 2026. Vorbim despre o clădire pe care primarul Alexandru Iorga a găsit-o într-o stare avansată de degradare, ca urmare a faptului că fosta administrație publică locală a oprit sistemul de încălzire, în iarna 2024-2025, fără ca instalația să fie golită de apă, ceea ce a dus la înghețarea conductelor și caloriferelor și la stricarea pereților și a parchetului. Așadar, a fost nevoie de lucrări consistente de reparație!

„Redăm comunității un spațiu dedicat culturii, educației și evenimentelor care aduc oamenii împreună. Aici vor avea loc spectacole, concerte, conferințe, festivități și activități pentru toate generațiile.

Investim nu doar în clădiri, ci și în viața comunității. Un oraș se dezvoltă prin infrastructură, dar prinde suflet prin cultură. Continuăm să construim un Găești modern, în care fiecare investiție înseamnă un pas înainte pentru oameni”, a declarat Alexandru Iorga – actualul primar al orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Titu: Săli de clasă complet schimbate la Liceul „I.C. Vissarion” și Școala Nr. 2. FOTO

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a verificat, astăzi – 9 iulie 2026, stadiul lucrărilor care se execută la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg.

Edilul își dorește ca, în toamnă, la începutul anului școlar, fiecare copil să intre în săli de clasă renovate și echipate cu mobilier nou, un obiectiv care este tot mai aproape de a fi înfăptuit în orașul Titu.

„Mă bucur să văd cum, zi de zi, sălile de clasă se transformă și prind viață. Fiecare investiție în educație este o investiție în viitorul copiilor noștri și al comunității noastre, iar noi vom continua să transformăm promisiunile în fapte”, a precizat primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite