Dâmboviţa
Peste 300 de dâmbovițeni selectați pentru angajare la Bursa generală a locurilor de muncă

311 persoane, din cele aproape 685 care au participat, astăzi – 20 mai 2022, la Bursa locurilor de muncă organizată de către AJOFM Dâmboviţa, în parteneriat cu Consiliul Județean, au fost selectate pentru angajare. Evenimentul s-a derulat la nivel național, iar în Dâmbovița a reunit 76 de agenți economici, care au oferit 787 de job-uri.
În deschiderea Bursei locurilor de muncă, s-au adresat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă: președintele CJ Dâmboviţa – Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, primarul Daniel Cristian Stan și, evident, directorul AJOFM Dâmboviţa – Constanța Anghel.

„De cele mai multe ori, căutarea unui job creează nenumărate probleme, începând cu lipsa informațiilor despre piața forței de muncă, metodele de contactare a firmelor care se ocupă de recrutare și selecție, până la susținerea unui interviu cu viitorul angajator. Astfel de burse să faciliteze interfața dintre solicitant și ofertant. Ca parteneri în organizarea acestei acțiuni, îmi doresc să plecați cu satisfacția găsirii unui loc de muncă”, a fost mesajul președintelui CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a punctat că este important să se realizeze o „corelare între ceea ce cer angajatorii și ceea ce au nevoie cei care sunt în căutarea unui loc de muncă”.
„Am auzit niște statistici foarte încurajatoare. Sigur, cifrele arată foarte bine, dar aș vrea foarte mult ca aceste lucruri să se și concretizeze. Important este ca din cei care sunt astăzi aici să se și încadreze în câmpul muncii. Am convingerea că această Bursă, dincolo de caracterul formal e care îl are, trebuie să aibă și o utilitate practică, iar oamenii să își rezolve problema locului de muncă”.

Perfectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, i-a felicitat pe organizatorii Bursei generale a locurilor de muncă de astăzi, primul eveniment de acest fel după 2 ani de pandemie.
„Avantajul celor care participă la acest eveniment este faptul că interacționează în mod direct cu agenții economici, având, astfel, oportunitatea de a cunoaște piața muncii mult mai bine și de a opta pentru un job care să corespundă pregătirii lor profesionale, având, totodată, ocazia de a se înscrie la cursuri de formare profesională desfășurate de AJOFM.

Mă bucură implicarea reprezentanților D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, care i-au însoțit pe tinerii din centrele de plasament la această bursă, pentru a-i consilia și ajuta să obțină un loc de muncă.
Felicit AJOFM pentru organizarea evenimentului și îmi exprim încrederea că vor fi cât mai mulți dâmbovițeni care vor reuși să își găsească un loc de muncă. Felicit Consiliul Județean Dâmbovița pentru implicarea în organizarea acestui eveniment și pentru proiectele destinate dezvoltării județului prin care sunt create locuri de muncă”.
Locuri de muncă oferite în cadrul Bursei care a fost organizată astăzi la Clubul Studenților din Târgoviște: instalator, lăcătuș mecanic, montator subansamble, electrician, sudor, stivuitorist, mecanic utilaj, mașinist pod rulant, galvanizator, bucatar, mecanic auto, lucrător comercial, ambalator manual, zugrav, rectificator, operator comandă numerică, strungar, ospătar, macaragiu, confecționer articole textile, brutar, frezor, șofer, dispecer, pizzar, tehnician în construcții, finisor laminate-trefilate, specialist achiziții, operator facturare, consilier vânzări, specialist aprovizionare, gestionar depozit, analist servicii clienți, manager retail, specialist logistică, inginer mecanic, economist, inginer electromecanic, specialist resurse umane, inginer autovehicule rutiere, jurist, specialist achiziții, agent vânzări, muncitor necalificat.
ACTUALITATE
Spectacol extraordinar în Târgul Anual de Toamnă de la Titu-Hagioaica

În perioada 12–14 septembrie 2026, va avea loc în orașul Titu (Zona Hagioaica) tradiționalul Târg Anual de Toamnă, unul dintre cele mai vechi din județul Dâmbovița, eveniment care se organizează neîntrerupt de sute de ani, chiar dacă locația s-a schimbat de-a lungul timpului.
Ca și anul trecut, Primăria Titu a pregătit și de această dată momente speciale, având în vedere că pe 14 septembrie se sărbătorește și „Ziua Orașului”. Ne informează edilul Laurențiu Costache că, luni – 14 septembrie 2026, administrația publică locală va inaugura, la ora 17:00, Centrul Cultural Titu – un loc dedicat culturii și educației. Urmează, de la ora 18:00, un spectacol extraordinar în Târgul Anual. Vor urca pe scenă tinere talente locale și artiști îndrăgiți: Marina Roșu, Nicușor Iordan, Amba, Valentin Sanfira, Biju, Loryn și Andrei Bănuță.
„Va fi o zi plină de emoție, energie și bucurie, în care ne dorim să fim cât mai mulți împreună și să celebrăm orașul pe care îl iubim! Vă aștept cu drag la inaugurarea Centrului Cultural și apoi la Târgul Anual, pentru a sărbători împreună Ziua Orașului Titu!”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache.

ADMINISTRAŢIE
Orașul Găești se schimbă. Pas cu pas, stradă cu stradă. FOTO

Primăria Găești are deschise, în această perioadă, mai multe puncte de lucru pentru modernizarea orașului, dorința edilului Alexandru Iorga, care și-a preluat mandatul în urmă cu aproape 9 luni, în decembrie 2025, fiind să realizeze lucruri bune pentru comunitate. În acest sens, Alexandru Iorga verifică personal fiecare investiție în parte, ca să se asigure că fiecare intervenție începută este dusă până la capăt. Astăzi – 9 septembrie 2026, primarul de la Găești a fost din nou prezent pe șantiere.
„Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora. Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor.
Se lucrează la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde amenajăm și spațiile verzi, iar lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.

În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.
După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei.
Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.
Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 5 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 3 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 4 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























