POLITIC
Titus Corlățean, co-raportor al APCE în Olanda

Președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, Titus Corlăţean, se află în aceste zile la Haga, în calitate de co-raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pe tema funcționării sistemului democratic, statului de drept, respectării drepturilor omului în Olanda, în conformitate cu angajamentele asumate de această țară la Consiliul Europei.
Senatorul român a avut o serie de întâlniri cu oficiali olandezi reprezentând instituții guvernamentale sau independente importante, precum și cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale.
„Delegația APCE include și o colegă co-raportor din Austria și secretarul Comisiei de monitorizare aparținând Adunării Parlamentare de la Strasbourg. La finalul vizitei, vom trage concluzii care se vor reflecta obiectiv într-un raport de țară, cu recomandări”, a precizat senatorul Titus Corlățean.
Dâmboviţa
Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.
„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.
A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.
„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.
Dâmboviţa
Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.
„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în Răcari. Victima se afla pe carosabil


























