ACTUALITATE
Reprezentanții vârstnicilor din Dâmbovița cer legi dure în domeniul centrelor sociale

De apreciat aplecarea și interesul manifestat de reprezentanții Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice pentru situația bătrânilor instituționalizați în azile, centre speciale, cămine, cu privire la modul în care sunt tratați. Astăzi – 26 iulie 2023, în cadrul întâlnirii lunare pe care membrii acestui organism o au cu prefectul Claudia Gilia, cu conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și cu șefii instituțiilor cu activități dedicate acestei categorii socio-profesionale, au vrut să afle ce se întâmplă în căminele de bătrâni din județ. Care este situația în aceste unități de ocrotire a persoanelor care, din varii motive de sănătate sau familiale, ajung să își petreacă ultimii ani de viață în azile, fie gestionate de stat, fie aflate în regim privat.
Președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, Gheorghe Popa, ca de obicei, înainte de începerea ședinței, a făcut împreună cu colegii săi un soi de repetiție rezumat, o introducere simplistă a temelor ce vor fi abordate și a stilului de dialog, de comunicare. Lucruri pe care, din păcate, nu le întâlnești la structuri unde s-ar impune o pregătire și o conduită a dialogului tematic. În această secțiune, Gheorghe Popa a mărturisit,destul de mâhnit, celor de față că Guvernul nu a realizat nici acum mult promisa indexare a pensiilor. Mai există răbdare! S-a mai lansat informația că biletele de tratament în anumite stațiuni pentru pensionari sunt mai puține ca de obicei, chiar dacă se spune că au fost suplimentate!
Alături de prefectul Claudia Gilia, s-au aflat, pentru a răspunde întrebărilor lansate de pensionari, pentru a clarifica situații: secretarul general al județului Dâmbovița – Dănuț Popa, directorul AJPIS – Adrian Bogdan Iancu și directorul Casei Județene de Pensii – Toni Mihai Ciprian.
În sală, printre reprezentanții persoanelor vârstnice, redutabili și intransigenți soli ai cetățenilor: Ion Oproiu și Napoleon Dobra.

Informarea cu privire la monitorizarea activității căminelor de îngrijire a persoanelor vârstnice, cu sau fără dizabilități, a fost prezentată de directorul Adrian Bogdan Iancu. Concluzia trasă după expunerea acestui material a fost că, în centrele din Dâmbovița, nu au fost înregistrate probleme majore, ci doar disfuncționalități care trebuie remediate la termenele stabilite de echipele de control.
Directorul AJPIS consideră că, în ceea ce privește buna funcționare a Căminelor de Bătrâni, ar trebui operate modificări legislative. În domeniul sancțiunilor, dar și în legea de funcționare a unor astfel de instituții de ocrotire. În acest sens, Instituția Prefectului Dâmboviţa a înaintat către Guvern un material complex, cu propuneri pentru modificarea legislației.
Ion Oproiu a spus că nu s-ar fi produs anomalii de genul celor de la Voluntari dacă legea ar fi fost mult mai dură, nepermisibilă. Vina pleacă de sus!
Din partea reprezentanților Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice au venit numeroase propuneri de îmbunătățire a situației, de implicare în problematica sensibilă a azilelor de bătrâni.
Vădit indignat, tradiționalist, Napoleon Dobra, reprezentantul pensionarilor de pe Valea Dâmboviței, consideră că este de-a dreptul inuman ca bătrânii noștri, după o viață de muncă, după ani și ani petrecuți echilibrat în sânul familiei, să ajungă în căminele de ocrotire, singuri și triști și, posibil, să mai fie și supuși unor abuzuri. Napoleon Dobra insistă ca vârstnicii să fie supravegheați și îngrijiți acasă, în cuibul lor. De soarta lor să se ocupe mai intens familia, autoritățile locale, prin serviciile competente.
„Nu sunt de acord ca acești oameni să ajungă în azile! Trebuie să se găsească alte soluții. Bătrânii să fie îngrijiți la domiciliu”, a spus Napoleon Dobra.
Prefectul Claudia Gilia și ceilalți participanți au fost de acord cu opinia exprimată de Napoleon Dobra, dar trebuie ținut cont de faptul că există bătrâni cu diferite dizabilități, cu suferințe și nevoi speciale care nu pot fi tratați și îngrijiți acasă.
Directorul Adrian Bogdan Iancu a dezvăluit faptul că a apărut instituția îngrijitorului informal. Practic, un membru al familiei cu nevoi speciale poate fi supravegheat, îngrijit, sprijinit în treburile casnice de o rudă apropiată. Pentru aceste servicii persoana stabilită va fi retribuită cu jumătate din salariul minim pe economie și poate, potrivit legii, să solicite reducerea la jumătate a programul de lucru. Rămâne de văzut dacă legea va deveni operabilă, în condițiile în care finanțarea ar trebui asigurată de autoritățile locale care se tot vaită de lipsă de fonduri.

Au existat în cadrul întâlnirii și prezentarea unor situații negative recepționate de unii participanți în centrele de ocrotire bătrâni din Dâmbovița. Într-unul, amplasat undeva la margine de Târgoviște, se țipă și se urlă la bieții bătrâni. Într-o altă instituție, membrii familiei, când vin să viziteze un bătrân instituționalizat, sunt ținuți la poartă, ca la pușcărie, iar vârstnicii sunt aduși în căruț la intrare. Aparținătorilor nu le este permis să intre și să vadă condițiile de cazare și masă. În altă parte, nu li se permite bătrânilor să aibă asupra lor telefoane mobile.
Prefectul Claudia Gilia a condamnat asemenea comportamente și a promis că va lua măsuri împotriva celor care au procedat în acest mod.
ACTUALITATE
Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.
Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.
„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.
Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.
„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.
O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.
Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.
„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.
ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























