ACTUALITATE
6.500 de carnete de muncă nerevendicate se găsesc în arhiva ITM Dâmboviţa

ITM Dâmboviţa a eliberat, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2023, prin Compartimentul Monitorizare Relații de Muncă, 2.200 de certificate cu informații din Revisal, privind contractele de muncă înregistrate și transmise de angajatori, după anul 2011 – se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
„Precizăm că Extrasul din Revisal, deși acceptat de anumiți angajatori ca dovadă a perioadelor lucrate, nu este o adeverință de vechime. După anul 2011, doar angajatorii pot elibera adeverințe de vechime, acestea fiind și singurele luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Documentul se eliberează, în doar câteva ore, oricărei persoane fizice, care se prezintă cu actul de identitate, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, unde completează o cerere tip și achită taxa de 20 de lei.
De la începutul anului, au fost eliberate și 190 de adeverințe de vechime, în baza documentelor din arhivă. Acestea dovedesc activitatea prestată de o persoană, la locul de muncă, în perioada anterioară anului 2011 și pot fi eliberate doar pentru societăți din județul Dâmbovița, din mediul privat, care se aflau în evidența instituției noastre, în perioada respectivă. Adeverințele de vechime sunt necesare persoanelor care, din diverse motive, nu au carnet de muncă, în care să fie consemnate perioadele lucrate. Menționăm că acestea pot fi eliberate doar după ce angajații declară la Monitorul Oficial pierderea carnetului de muncă.
Peste 70 de persoane și-au ridicat, în prima jumătate a anului în curs, carnetul de muncă, de la sediul ITM Dâmbovița, iar, în prezent, în arhivele instituției noastre mai există un număr de 6.500 de carnete nerevendicate. Documentele pot fi eliberate titularilor, la solicitarea acestora, în baza prezentării la ghișeele instituției, cu actul de identitate. Reamintim că acestea sunt necesare pentru a certifica vechimea în muncă a persoanelor care au lucrat, înainte de anul 2011.
Mai multe informații puteți obține apelând numărul de telefon 0245/612 021, accesând site-ul www.itmdambovita.ro sau scriind pe e-mailul instituției, itmdambovita@itmdambovita.ro”.
ACTUALITATE
Târgoviște. Consilierul municipal Doru Andreica a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească!

Am aflat cu tristețe că încă un om de valoare din urbea noastră a trecut în veșnicie. Dorin Vasile Andreica a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Doru Andreica, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Târgoviște, director o lungă perioadă al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani-Moreni, a fost tipul omului sobru, distins, deschis, prietenos și meticulos.
Politician fin, cu discurs, cult, implicat, Doru Andreica a activat în ultimii ani în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pe poziția de coordonator politic. În momentul de față, era președintele organizației de seniori AUR Dâmbovița.
Transmitem condoleanțe familiri greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATE
Drum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște

Din păcate, doamna profesoară de limba engleză, Monica Beșleagă, a pierdut lupta cu cancerul și nu mai este printre noi.
Am vrea să putem exprima în cuvinte cât de recunoscători suntem pentru privilegiul de a fi cunoscut o asemenea persoană minunată. Regretăm profund faptul că a plecat atât de devreme și atât de brusc.
A fost o profesoară minunată, plină de viață și empatie, care știa întotdeauna cum să se comporte cu elevii și care ne oferea mereu sfaturi. Pentru noi toți, a fost ca o mamă.
Am vrea să putem spune mai multe și să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima durerea, însă această veste neașteptată ne-a luat pe toți prin surprindere.
Drum lin către îngeri! Nu vă vom uita niciodată!
Prea repede, Monica, prea repede ai plecat…
Nu credeam vreodată să fiu nevoită să scriu despre tine astfel… la timpul trecut…
Te-ai grăbit să pleci spre alte tărâmuri, să le zâmbești și altora așa cum ne-ai zâmbit și nouă, până la sfârșit, aici…
Pe noi ne-ai lăsat îndurerați, reduși la tăcere, cu sufletul mai gol și inima frântă…
Pentru tot ce simțim dar nu există cuvinte potrivite, un ultim gând:
Rămas bun, draga noastră Monica…
Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe cei dragi ție să îi întărească, să trăiacă să te pomenească.
Rămas bun, Monica! Drum lin către îngeri…
Pentru o ultimă revedere, draga noastră Monica nu vă mai așteaptă la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, ci capela Catedralei Eroilor (micro XI).
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 12:00.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 3 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























