Connect with us

POLITIC

Senatorul Titus Corlățean a dat semnalul reînnoirii Partidului Social Democrat

Publicat

pe

Efervescență pe pagina de socializare a senatorului social democrat Titus Corlățean. Este clar că parlamentarul, fost ministru de Externe al României, a pornit bătălia pentru câștigarea funcției de președinte al PSD. Ambiția și seriozitatea lui Titus Corlățean, dorința de a scoate social democrația românească din fundatura unde s-a pierdut, împresurată de oameni și de partide care contribuie din plin la trecerea în derizoriu a PSD, sunt puternice.

Am urmărit cu atenție postările din ultimele zile ale senatorului Titus Corlățean, prin care demontează, cu verb, cu subiect și predicat, în propoziții scurte, clare, fără gestică din exces, senin, dezinvolt, toate acuzele care i s-au adus în urma atacurilor apărute, imediat după ce și-a anunțat candidatura la șefia PSD.

Titus Corlățean prezintă, episodic, minuturi de istorie politică, explicând ce s-a întâmplat cu adevărat în anumite etape istorice. Relatează calm cum s-a implicat politic, diplomatic, în rezolvarea unor situații limită, a unor probleme extrem de fragile. A vorbit senatorul Titus Corlățean despre poziția sa intransigentă în cadrul Uniunii Europene, în 2014, în momentul în care Rusia a anexat Peninsula Crimeea, despre cum și-a făcut datoria, curajos, transparent, bazat pe date și informații certe, ca raportor al Consiliului Europei, în ancheta privind doborârârea de către agenți ai Federației Ruse a avionului de linie MH 17 în 17 iulie 2014. Una dintre cele mai dificile misiuni politice și diplomatice din întreaga sa carieră politică de până acum!

A expus sintetic senatorul Titus Corlățean implicarea sa în acțiunea de cinstire creștinește, cu demnitate, a soldaților români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial în bătălia de la Stalingrad. După 70 de ani, prin implicarea lui Titus Corlățean, s-a reușit obținerea acordului din partea statului rus pentru amenajarea la Rossoșka, a primului cimitir destinat militarilor români căzuți pe frontul din Est. Titus Corlățean a demonstrat că este un adept al Unirii Moldovei cu Patria Mamă, că dorește ca Tezaurului României aflat la Moscova, să fie înapoiat.

Pagina senatorului PSD de Dâmbovița Titus Corlățean este urmărită în momentul de față de peste 35.000 de oameni. Mii de like-uri și de comentarii la textele sale. În cea mai mare parte, inițiativa sa de a intra în competiția internă electorală pentru câștigarea poziției de lider al PSD este salutată de internauți. Este clar că se adună apele și că în Partidul Social Democrat s-a format din nou, după multă vreme, aceea emulație de democrație.

Am urmărit cu atenție cum se prezintă lucrurile și la ceilalți posibili și siguri contracandidați ai lui Titus Corlățean. Mult, mult mai jos în aprecieri. Deocamdată, doar Sorin Grindeanu este pe undeva pe aproape la capitolul importanță, vizibilitate și reacție imediată. Concluzia ar fi că, dacă în PSD motorul democrației interne va fi pus din nou în funcțiune la întreaga sa capacitate, Titus Corlățean ar putea câștiga președinția Partidului Social Democrat, pornind acel proces de scoatere din amorțeală a acestui colos politic, din rutina birocratică și de grup în care a căzut de mai bine de 10 ani.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.

A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.

„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.

„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite