
Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște a scos la concurs 36 de posturi de medici specialiști, după ce, în ultimul an, au fost angajați 23 de...

36 de tineri cercetași din cadrul Centrului Local „Aventura” Pitești, membri ai Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, au participat, săptămâna trecută, la activitățile derulate în Munții Bucegi,...

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a sechestrat și bătut fosta...

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de...

Inspectorii ITM Dâmboviţa de la Compartimentului de Control Relații de Muncă au desfășurat, în primele 6 luni ale acestui an, 641 de controale, în urma cărora...

Informațiile prezentate în studiul realizat de Societatea Academică Română împreună cu Asociația „Act for tomorrow” cu privire la activitatea administrativă a municipiilor din România ar trebui...

Primăria Titu, din județul Dâmbovița, a semnat, astăzi – 7 iulie 2022, contractul de lucrări pentru construirea unei creșe pentru 75 de copii cu vârstă cuprinsă...

Ploile abundente căzute în această dimineață în județul Teleorman, aflat sub atenționare meteo cod roșu, au provocat inundații pe mai multe străzi din localitățile Blejești și...

Un bărbat de 63 de ani, din Câmpulung, județul Argeș, plecat cu caprele la păscut, a fost găsit de membrii familiei căzut într-un bazin de apă...

Jandarmii din Argeș au intervenit, azi-noapte, în jurul orei 22:00, în sprijinul a cinci turiști slovaci, patru adulți și un copil, care au rămas blocați pe...