
Titus Corlățean a susținut ieri în plenul Senatului, în numele senatorilor PSD, adoptarea proiectului de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie....

De luni de zile, consumatorii casnici așteaptă să le vină facturile la electricitate. Se uită oamenii mereu în drum după poștaș! Când acesta răsare pe bicicletă,...

Deputatul PSD Radu Popa consideră că nu există încă aplecare și responsabilitate maximă pentru rezolvarea unor probleme importante cu care se confruntă România. Într-un interviu la...

Pasarea problemei de la Școala Coresi din Târgoviște la cea din Valea Voievozilor, comuna Răzvad, spun mulți dintre cei cu care am discutat – părinți, simpli...

Astăzi – 1 martie 2023, a fost, din nou, protest în fața Școlii Coresi din Târgoviște. Alături de părinții copiilor care sunt educați în această instituție...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinta Luciana Cristea, secretarul județului – Dănuț Popa, primarul Cristian Daniel Stan și administratorul public al municipiului – Gabriel Boriga...

Deputatul Marian Țachianu este convins că reprezentanții Partidului Social Democrat vor ști să gestioneze și să transpună în practică recomandările Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene...

Senatorul PSD Titus Corlățean, în calitate de președinte, și ceilalți parlamentari din Comisia pentru Politică Externă a Senatului României s-au aflat într-o vizită oficială de două...

Cazul școlarului cu comportament violent de la Școala Coresi din Târgoviște nu s-a stins. Doar și-a schimbat locația. La Valea Voievozilor, comuna Răzvad. Elevul va fi...

Primăria comunei Voinești, din județul Dâmbovița, deține unul dintre cele mai mari și mai moderne parcuri de utilaje și autovehicule pentru intervenții și efectuarea unor lucrări...