
Echipa Şcolii Coresi din Târgovişte a câştigat locul III la competiţia naţională „Sanitarii Pricepuţi”, concurs organizat de Crucea Roşie Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul General...

Semnal negativ dat de preşedinta PSD Viorica Dăncilă către social-democraţii care apar în spaţiul public cu acuze la adresa liderilor sau a colegilor. Toţi cei care...

PSD, în şedinţa CEX desfăşurată astăzi, şi-a desemnat candidatul pentru prezidenţiale. Rezultatul era previzibil. Viorica Dăncilă, preşedinte! Nici nu putea fi altcineva, cunoscând modul de acţiune...
Un grav accident de circulaţie s-a produs, cu puţin timp în urmă, pe DN 72 Ploieşti-Târgovişte, în zona Bauelemente de la ieşirea din municipiul Ploieşti. Se...

Firmele de transport călători obişnuite cu nerespectarea legii, cei care ne bagă ca pe zdrenţe în microbuze, depăşind limita admisă a numărului de călători, vor avea...

17 pacienţi sub acoperire, proveniţi din structurile Ministerului Sănătăţii, numiţi de Sorina Pintea, au început deja să bântuie prin spitalele din România, în căutarea celor care...

Un tânăr de 24 de ani, din Cobia, cunoscut în comunitate că avea un comportament violent, şi-a incendiat locuinţa în care se afla în arest preventiv...

Exerciţiul reprezintă calea spre desăvârşire, spre împlinire, stimulează cutezanţa, dorinţa de clădire a lucrului bun. Acest tip de implicare l-am putut observa la „Zilele comunei Gura...
De dimineaţă, pe Aleea Mănăstirii Dealu, un bărbat care conducea un autoturism, din cauza neadaptării vitezii la condiţiile de drum, a ieşit în afara părţii carosabile....

Majorarea salariilor în sistemul medical se pare că unora le-a făcut rău. Li s-a urcat la cap! Trăiesc probabil în alte straturi ale societăţii, datorită veniturilor...