
Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini, Semn puternic, dătător de speranță, de lumină și de sens, sărbătoarea Nașterii Domnului, „taina cea din...

Programul slujbelor care vor fi oficiate la Catedrala din Târgoviște, cu prilejul sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, este următorul: – Sâmbătă, 25 decembrie...

În Ziua Sfântă a Crăciunului, sâmbătă – 25 decembrie 2021, la Muzeul de Artă din Târgoviște poate fi vizitată, gratuit, o capodoperă a artei religioase universale,...

Nimic nu este întâmplător pe lume. Așa cum nu a fost nici faptul că primul mare eveniment cultural desfășurat în sala multifuncțională a Cinematografului Independență din...

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, aduce și în acest an bucuria colindului în rândul celor mici, printr-o serie de manifestări...

Deputatul PSD de Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a lansat proiectul „Avangarda”, dedicat ideilor ce vizează România viitorului. Este vorba despre un ciclu de...

Neîncăpătoare sala de la Clubul Studenților din Târgoviște, aseară, la spectacolul „Cântece rituale și colinde din Transilvania”, o incursiune muzicală printre nestematele folclorului ardelean, pusă în...

Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu, a lăsat, astăzi – 17 decembrie 2021, concursul „Să celebrăm Crăciunul în mod autentic, tradițional și mărturisitor”, dedicat celor...

Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, va susține, luni – 20 decembrie 2021, de la ora 18:00, un concert extraordinar de Crăciun. Evenimentul va avea loc...

Vineri – 17 decembrie 2021, de la ora 13:00, la Muzeul de Artă din Târgoviște, va avea loc vernisajul și festivitatea de înmânare a premiilor celei...