
Doi tineri, în vârstă de 20 de ani, din satul Racoviță, județul Dâmbovița, au alimentat mașina cu 76 litri de combustibil, în valoare de 467,01 lei,...

Primăria Titu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale vacante, pe perioadă nedeterminată: – Șofer, grad profesional I – din cadrul compartimentului Transporturi –...

Polițiștii din Prahova au efectuat, în această dimineață, sub coordonarea procurorului de caz, 17 percheziții domiciliare, toate în județ, într-un dosar penal privind eliberarea în fals...

Localitățile din județul Dâmbovița intră, rând pe rând, sub incidența restricțiilor prevăzute în HG 1090/07.10.2021, privind prelungirea stării de alertă în România. De mâine – 15...

Duminică – 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon va săvârși slujba de târnosire a bisericii Mânăstirii Pătroaia, cu hramul Izvorul Tămăduirii, din satul Pătroaia Deal, comuna...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi, 14 octombrie 2021, la Ministerul Dezvoltării pentru a susține, în fața membrilor Comisiei Tehnico-Economice, proiectul care vizează...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că lucrările de asfaltare pe Șoseaua Găești vor fi finalizate luna aceasta. De asemenea, edilul a precizat că,...

Extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în toate satele comunei Voinești este unul dintre dezideratele pe care primarul Gabriel Dănuț Sandu nu le-a abandonat, ba...

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmboviţa va organiza, în data de 11 noiembrie 2021, cea de-a 28-a ediție a Galei „Topul firmelor din județ”. Intenția...

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la vârsta de doar 50 de ani, a colegului nostru, comisar șef de poliție PREDA AURELIAN...