
Unul dintre cele mai mari proiecte investiționale derulate vreodată în județul Dâmbovița și unic deocamdată la nivel național este pe poziție. În Consiliul Județean a fost...

Alexandru Goran, sportiv legitimat la Secția de Motociclism a CSM Flacăra Moreni, a concurat în primele două etape ale Campionatului Național Individual al României la Rally...

Procesul de înnoire a comunei Voinești continuă. Cu o finanțare de peste 1 milion de euro, bani obținuți prin Programul Național „Anghel Saligny”, sunt reabilitate și...

Furtuna de noaptea trecută, care a lovit Capitala și județele din jur, i-a ținut pe pompieri în alertă. La Giurgiu, militarii au fost solicitați să intervină...

Clubul Sportiv Municipal Flacăra Moreni organizează selecție pentru categoria de vârstă U15 (copii născuți în anii 2009, 2010, 2011), sub îndrumarea antrenorului Marius Ene. Selecția se...

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au efectuat o razie în municipiul Urziceni, care a urmărit prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor cu violență...

O femeie de 36 de ani și concubinul acesteia, de 48 de ani, se aflau în noaptea de 24 spre 25 iulie 2023 într-o sală de...

Există cazuistică pentru Serviciul Poliția Animalelor din Dâmbovița. A fost expusă clar de Primăria Municipiului Târgoviște! Acum, să vedem dacă se vor lua măsuri în consecință....

De apreciat aplecarea și interesul manifestat de reprezentanții Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice pentru situația bătrânilor instituționalizați în azile, centre speciale, cămine, cu privire la modul...