
Ți s-a întâmplat vreodată să nu îți dorești să te mai întorci după ce ai ieșit pe ușa casei pentru că aduce ghinion? Ți-a dat cel...

Guvernul a aprobat, la sfârşitul anului trecut, o serie de modificări fiscale în domeniul impozitului pe venit – informează ANAF Dâmboviţa. Astfel, a fost introdusă scutirea...

Potrivit Legii 336/2018, publicată în monitorul Oficial din data de 28 decembrie, statul român va acorda sprijin financiar fermierilor care angajează cel puţin doi tineri pentru...

Poliţiştii din judeţul Dâmboviţa continuă campania de verificare a modului în care se asigură starea de viabilitate a drumurilor publice, precum şi cum sunt respectate prevederile...

Un bărbat din comuna Dărmănești, județul Dâmbovița, deținător legal al unui detector de metale, a descoperit, pe un câmp din apropierea satului Mărginenii de Sus, mai...

Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa încheie, în această perioadă, acte adiţionale la contractele aflate în derulare pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale,...

Adrian Dumitru, managerul general al Companiei de Apă Tărgovişte-Dâmboviţa, a ieşit să laude activitatea societăţii de interes regional, în ciuda criticilor pe care le încasează din...

Având în vedere că în Regatul Unit persistă incertitudini în ceea ce privește procesul de ratificare a acordului de retragere, Comisia Europeană a început să pună...

Astăzi, 27 decembrie 2018, s-a deschis aplicaţia online privind înscrierea solicitărilor în programul Start-Up Nation 2018. Cei care au idei de afaceri şi vor să primească...

Mare spectacol mare în această seară la Titu, în judeţul Dâmboviţa! Sunt câţiva ani de când „Ziua oraşului” se sărbătoreşte pe 27 decembrie. Vor urca pe...
Comentarii recente