
Mitingul pe care liderul AUR, George Simion, l-a tot anunțat și promovat cu multe săptămâni în urmă și care se voia a fi o adevărată explozie...

Romică Stoica, primarul comunei Văcărești, a fost reales lider al organizației locale a PSD. Ședința de alegeri s-a consumat ieri, 2 octombrie 2022, în prezența președintelui...

Astăzi este o zi specială. Este timpul să facem o reverență în fața celor care au ridicat România prin visele și prin ambițiile lor, prin seriozitatea...

Deputatul PSD Radu Popa așteaptă ca ultima Ordonanță a Guvernului pe Energie să ajungă în Parlamentul României, pentru a interveni cu amendamente. A remarcat social-democratul că...

Deputatul PSD Radu Popa este unul dintre politicienii români care spun lucrurilor pe nume. Demnitarul, de mai bine de doi ani, urmărește ce se întâmplă în...

Deputatul PSD Radu Popa s-a arătat oripilat la aflarea veștii că, în vremurile acestea de criză, de profundă deznădejde care generează tensiune în societate, în Senatul...

Sărbătoarea „Răvășitul Oilor” de la Runcu s-a încheiat. Ne-am întors cu toții la existența cotidiană, la obișnuitul care ne copleșește. În „Vârf la In” este acum...

Criza energiei electrice și a gazelor naturale pare să se amplifice odată cu apropierea anotimpului rece. Probleme apar în toate țările Europei. În mai multe state...

Astăzi, se împlinesc 21 de ani de la cumplitul atac terorist de la New York, în urma căruia au pierit peste 2.000 de oameni. Un act...

Deputatul PSD Radu Popa, într-o intervenție video pe Facebook, a precizat, aseară, cu subiect și predicat, cum stau lucrurile cu energia și cu ordonanța inițiată de...
Comentarii recente