
La sfârșitul săptămânii trecute, a fost organizat, în zona Padina-Peștera din Munții Bucegi, concursul de schi de tură Bucegi Winter Race, eveniment sportiv dedicat promovării și...

Competiția de schi de tură „Bucegi Winter Race” (ediția a XV-a), care a fost organizată la sfârșitul săptămânii trecute în zona montană a județului Dâmbovița, a...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat, astăzi – 6 octombrie 2023, că a fost finalizat masterplanul pentru Domeniului Schiabil „Cocora”, parte integrantă a Stațiunii...

Este de-a dreptul incredibil. La o zi după nenorocirea de la Spitalul Matei Balș din București, președintele țării, marele Iohannis, a plecat să schieze le Păltiniș....
Schiori din toată ţara au participat, sâmbătă – 23 martie 2019, la cea de-a IX-a ediţie a concursului de schi de tură „Bucegi Winter Race”, organizat...

Asociaţia Turistică Peştera-Padina, reprezentată de fostul senator Valentin Calcan, a reuşit, cu sprijinul preşedintelui companiei Silvrettaseilbahn AG ISCHGL care administrează peste 238 Km de pârtii de...

Salvamontistul dâmboviţean Constantin Mocanu a urcat pe podium şi la Campionatul Naţional al Monitorilor de Schi, ocupând un merituos loc 3 şi demonstrând astfel că profesionalismul...
Comentarii recente