
Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PRO România Dâmboviţa, critică actuala putere pentru faptul că, în această perioadă lungă de pandemie, nu s-a ocupat suficient de implementarea programelor...

Senatorul Adrian Ţuţuianu atrage atenţia asupra faptului că, în mediul public, există foarte multe dezbateri pe diferite teme de actualitate, pe diferite aspecte sociale, dar foarte...

Liderul Organizaţiei PRO România Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, cere imperativ Guvernului României şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să revină imediat la exercitarea actului medical pentru toţi românii care...

Senatorul Titus Corlăţean, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, consideră că „operaţiunea sparanghelul” nu trebuie uitată, fiind un exemplu clar de abuz şi sfidare, iar cei care...

Proiectul de lege privind instituirea stării de alertă în România, după consumarea stării de urgenţă, a încins, din nou, scena politică. Şi, după cum se văd...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, spune că proiectul de lege privind măsurile care se vor aplica începând cu data de 15 mai...

PRO România, partidul condus de Victor Ponta, singurul care nu a votat instalarea Guvernului Orban II este în permanenţă cu tunurile pe activitatea puterii, pe modul...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, a criticat decizia autorităţilor care gestionează în Dâmboviţa criza coronavirusului de a transforma Hotelul Dâmboviţa din centrul...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PRO România Dâmboviţa, a încercat astăzi marea cu degetul. Adică a ieşit în prima sa conferinţă de presă organizată online, prin intermediul...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedinte Pro România Dâmboviţa, atrage atenţia, bazându-se pe cifre clare, asupra faptului că, deja, criza economică este majoră, confimând previziunile unor instituții de...
Comentarii recente