
Este o experiență de-a dreptul interesantă ca, la miezul nopții, urmând parcă pașii unui ritual religios, să mergi la teatru, pentru a te contopi cu un...

„Crimă și pedeapsă”, fără Raskolnikov, în regia lui Dumitru Acriș (Moscova), are premiera la miezul nopții, în data de 5 spre 6 decembrie 2019, la Teatrul...

Managerul Teatrului „Tony Bulandra” Târgovişte a vorbit, astăzi – 22 noiembrie 2019, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu regizorii Dumitru Acriş, din Republica...

Pentru prima oară în România, un teatru de stat organizează o întreagă săptămână de evenimente Black Friday. Astfel, începând cu duminică – 24 noiembrie și până...

Regizorul Mc Ranin este, pe bună dreptate, cel care a readus arta dramatică profesionistă în Târgovişte, a lansat concepţii regizorale, scenografice şi a format şi un...

La 1 octombrie 2019, Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte deschide noua stagiune cu un spectacol în premieră – Argonauras, o coproducţie româno-portugheză (5 actori români, 6...

Cea mai plină zi a festivalului, ziua de 6 iunie a trecut, lăsându-ne în amintire prietenoasa și inspiratoarea discuție liberă între regizorii coreeni și cel din...

Astăzi – 6 iunie 2019, în cea de-a cincea zi Babel FAST 2019, a fost semnat un Memorandum între Teatrul Tony Bulandra Târgovişte şi Asociaţia Teatrelor...

Vedeta conferinţei de presă de după suita de spectacole din prima zi Babel FAST 2019 a fost căţeluţa Blacky, protagonistă în „Crimă şi pedeapsă”, piesă regizată...

Sâmbătă – 25 mai 2019, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte propune premiera spectacolului „Femeia mării”, după Henrik Ibsen, regia Andreas Merz, din Germania. Avanpremiera va avea loc...
Comentarii recente