Connect with us

ACTUALITATE

Mârlănia contra obrăzniciei

Publicat

pe

Modul de exprimare din politica şi viaţa socială românească nu a excelat niciodată în „artă si manieră”, aşa cum obişnuiesc să spună francezii, infinit mai cizelaţi (şi) în acest domeniu decât locuitorii trecuţi şi actuali ai spaţiului mioritic.

Dimpotrivă, limbajul utilizat adeseori, prea de multe ori, ba chiar cu precădere este unul desemnat actualmente prin termenul nemeritat de elegant de… „suburban” – adică Vezi-Doamne, lipsit de politeţe, vulgar – cu alte cuvinte, josnic, trivial, infect.

Să fie oare din vina dulcelui grai strămoşesc, incapabil să transmită altcumva stări emoţionale puternice? Nicidecum: limba română este una dintre cele mai bogate în cuvinte şi expresii, permiţând alambicarea unor sensuri de mare, mare fineţe.

Aici intervine populismul primitiv, cultivat încă de la începuturi şi continuat cu asiduitate in zilele noastre de către politicieni şi formatorii de opinie de toate categoriile, dar şi permisivitatea contemplativ-nătângă unui popor care „se râde” cu orice ocazie de prost gust, consecinţă directă a faptului că a fost şi este ţinut în mod deliberat cât mai departe de ceea ce înseamnă educaţie, minim de cultură, civilizaţie.

Cum altfel ne putem explica valul de simpatie provocat de un mârlan care vine în România, însoţit de copilul său de 8 anişori, pentru a sfida orice om de bun simţ prin obscenitatea pretinsului său „mesaj politic” arborat pe o placă de înmatriculare?

Fiecare om cu spirit civic normal dezvoltat din această ţară – printre care, cu mândrie nedisimulată, mă număr – ar dori să ştie, în primul rând, CINE sunt aceia care l-au racolat, instruit temeinic şi finanţat cu dărnicie pe acest individ (despre care se pretinde că ar face parte din ceea ce în mod uzual se numeşte „neamu’ lu’ manivelă”, deci nicidecum dintr-o pretinsă „elită” a politologiei militante) pentru a străbate ţara în lung şi-n lat cu un asemenea „mesaj” abject, de la care – aşa după cum mi s-a relatat de către oameni normali, profund scandalizaţi – mulţi au fost nevoiţi să abată atenţia copiilor. Este însă evident că respectivul „mesaj” a găsit un ecou puternic in rândurile celor insuficient instruiţi şi vădit needucaţi, dar gata întotdeauna, pe măsura mijloacelor lor intelectuale sub-precare, să se ralieze unui asemenea mârlan, devenit „lider de opinie”, racolat, instruit şi finanţat de către – se zice – duşmanii stabilităţii României.

La polul opus, un prepus al Statului Român, poliţist, plătit – presupun, foarte bine! – din banii noştri, cocoţat pe impunătorul post de purtător de cuvânt al Politiei Rutiere, îşi permite să se dedea unei obrăznicii fără margini, cerându-le celor nemulţumiţi de reacţia autorităţilor la ofensa publică a mârlanului, nici mai mult, nici mai puţin, decât să nu se mai adreseze Politiei Române atunci când au dreptul să o facă, ci… popilor!

Fără să-l numesc – fiindcă nu consider că merită să-i fie reţinut numele, ca de altfel nici acela al mârlanului – îi adresez acestei obrăznicături trei întrebări care-mi stau pe buze: Cine te crezi dumneata ca să interzici dreptul la opinie, la libera exprimare, atâta timp cât termenii utilizaţi sunt decenţi? Cine eşti dumneata să ne interzici exercitarea unor drepturi constituţionale?? Nu ţi-e ruşine, obrăznicătură???

Cu permisiunea dumneavoastră, stimaţi cititori, adresez un mesaj de indignare autorităţilor Statului: luaţi fără nicio întârziere toate masurile LEGALE pentru a opri mârlănia uneltei duşmanilor României, dar şi a sancţiona obrăznicia acestui bugetar!

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. florin

    2 august 2018 at 11:51

    Mârlan esti tu măi idiotule!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Ziua comunei Văcărești sau despre cum se înrădăcinează tradiția! FOTO

Publicat

pe

Zi de sărbătoare, astăzi – 19 aprilie 2026, la Văcărești, județul Dâmbovița. Primarul comunei, Ionuț Irinel Badea, a reușit să se țină de cuvânt în fața concetățenilor săi și a organizat pentru a doua oară „Ziua comunei”, manifestare pe care edilul vrea să o permanentizeze, să o înrădăcineze, să devină o tradiție la Văcărești. Un eveniment cultural-artistic și de divertisment, dar și o modalitate prin care comercianții, producătorii agricoli și meșterii populari să vină la Văcărești pentru a-și etala produsele și roadele muncii lor.

Pe scena special amenajată în inima vechiului parc al boierilor din neamul Văcărescu, acum proprietate a Academiei Române, au urcat soliști de marcă ai folclorului românesc, acompaniați de Orchestra de muzică populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijată de maestrul Ionuț Dumitrescu. Au încântat inimile celor câteva mii de oameni veniți din Văcărești, dar și din localitățile învecinate, soliștii Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionel Tudorache, Maria Cârneci, Grupul „Teleormanul”, condus de Florin Vasilică, Paul Stângă, Raisa Tudorică, Rodica Mitran, Nina Venus, Stelu Pandelescu, Constantin Lătărețu, Leonard Petcu, Ionuț Eduardo, Ileana Pavelescu și Florentina Mîinea.

„Am vrut să readuc în prim-plan tradițiile și obiceiurile străbune, dragostea de folclor, de sărbătoare, aici la Văcărești, un loc binecuvântat de Dumnezeu și încărcat de istorie. O comună cu oameni frumoși, harnici și primitori. Ziua comunei care, iată, a ajuns la cea de-a doua ediție, nu reprezintă doar un prilej de a petrece, de a urmări un spectator muzical artistic, ci are menirea de a unii comunitatea, oamenii, este un bun prilej de dialog, de depănat amintiri, gânduri ale trecutului și prezentului. Văcărești este o comună mare, înfloritoare și mi-am propus să fac și mai mult pentru concetățenii mei, pentru această localitate minunată”, a transmis Ionuț Irinel Badea – primarul comunei Văcărești.

Prin Parcul Văcăreștilor, unde s-a celebrat cu muzică și voie bună „Ziua comunei”, au trecut pentru a-i saluta pe oameni președintele PNL Dâmbovița – Virgil Guran, deputatul liberal Aurelian Cotinescu și consilierii județeni PNL.

Cu uimire și atenție, a fost urmărit de cei care au trecut astăzi pe la Văcărești artistul popular Nicolae Porojan, un olar autentic, aproape singurul care a mai rămas în județ. Piesele pe care le lucrează, în torsul domol și iute al roatei sale, sunt adevărate opere de artă, embleme ale tradițiilor străbune. Tot ceea ce creează, oale, ulcele, diferite piese de decor dar și de uz gospodăresc, poartă în ele taine, sâmburi ale trecutului neamului românesc. Frumusețea și talentul se văd cel mai bine în simplitate, iar maestrul Nicolae Porojan, cel care însuflețește lutul, ne demonstrează cu prisosință acest lucru. La Văcărești, de Ziua comunei, olarul din Vulcana nu a avut un stand, ci o adevărată expoziție a tradiției românești, prin forme, linii și culoare…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moreni: Se fac ultimele pregătiri pentru Campionatul Național de Motocros

Publicat

pe

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, este în vervă. Împreună cu echipa pe care o coordonează și cu reprezentanții clubului de motocros din localitate, de află în aceste zile pe Dealul Sângeriș unde se fac pregătirile pentru Etapa a II-a a Campionatul Național Individual al României la Motocros. Competiția se va desfășura în perioada 24-26 aprilie 2026!

„Suntem pe teren pentru amenajarea, configurarea și reconfigurarea circuitului de motocros de la Sângeriș, lucrăm la partea de infrastructură a întregului amplasament și la tot ceea ce ține de buna organizare și desfășurare a acestei competiții naționale”, a precizat primarul Gabriel Purcaru.

De precizat că tot în zona Sângeriș în ziua de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, se va organiza Târgul Anual, care va aduce la Moreni sute de comercianți, producători agricoli și meșteri populari de pe întreg cuprinsul județului Dâmbovița și din alte localități din țară.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite