ACTUALITATE
Drumul asfaltat spre zona montană Padina-Peştera, închis pentru încă o lună!

Consiliul Judeţean Dâmboviţa anunţă că perioada de închidere a circulaţiei rutiere pe drumul de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga a fost extinsă până la data de 21 octombrie, pentru realizarea lucrărilor la podurile de pe traseu.
Cu alte cuvinte, iubitorii de munte nu vor putea ajunge în zona dâmboviţeană a Munţilor Bucegi pe drumul asfaltat nici în aceste zile frumoase de toamnă, după ce au fost nevoiţi să renunţe la traseul respectiv şi în perioada de vârf a sezonului turistic. Iniţial, s-a comunicat că drumul va fi închis timp de două luni, între 23 iulie şi 22 septembrie.
CITEŞTE ŞI: Drumurile din Bucegi nu îndeplinesc condiţiile minime de siguranţă!
Accesul în Platoul Padina–Peștera se realizează pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peștera, iar în Platoul Dichiu – Piatra Arsă, pe traseul DJ 713 (DN 71) – Cabana Cuibul Dorului – Cabana Dichiu – Intersecție drum Piatra Arsă.
CITEŞTE ŞI: Sunt dezamăgit de modul cum este gestionat turismul în Bucegi!
„În vederea unei bune informări și din motive de siguranță, constructorul va realiza semnalizarea rutieră în următoarele puncte:
– intersecţia DN 71 cu DJ 713 – Cota 1000
– intersecţia DJ 713 cu drumul de legătură, la Cabana Dichiu
– intersecţia DN 71 cu DJ 714 – sat Glod
– intersecţia DJ 714 cu drumul de legătură, la Zănoaga”, se arată într-un comunicat remis de CJ Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Camera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște, organizează joi, 5 noiembrie 2026, ediția a III-a a Târgului de Cariere, la Biblioteca Universității „Valahia” (Aleea Sinaia nr. 13, Campus). Evenimentul reunește angajatori din județul Dâmbovița, studenți, masteranzi și tineri absolvenți, cu scopul de a facilita accesul tinerilor pe piața muncii și de a sprijini companiile în identificarea resurselor umane calificate.
Inițiativa răspunde uneia dintre principalele provocări ale pieței muncii din România: trecerea de la studii la primul loc de muncă. Potrivit Eurostat, în 2025, 72,7% dintre tinerii absolvenți din România, cu vârste între 20 și 34 de ani, erau angajați, față de o medie europeană de 83%. În același timp, România are cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană a tinerilor de 15–29 de ani care nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de educație sau formare: 19,2%, față de 11% media UE.
Pe de altă parte, angajatorii continuă să caute personal calificat. Târgul de Cariere apropie aceste două realități: tinerii pregătiți în universitate și companiile care au nevoie de competențele lor.
Programul cuprinde deschiderea oficială, standurile angajatorilor, deschise pentru vizitare și depunerea CV-urilor, precum și ateliere dedicate participanților.
Târgul de Cariere se adresează deopotrivă companiilor interesate să își prezinte oportunitățile de carieră și stagiile de practică și tinerilor aflați la început de drum profesional.
Programul zilei
11:00
Deschiderea oficială a evenimentului
11:00 – 15:00
Standurile angajatorilor: vizitare și depunere CV-uri
13:00 – 15:00
Ateliere de lucru
Înscrieri și contact
Angajatorii care doresc un stand se pot înscrie https://forms.gle/WUoqnQKUFQryEUXq8
Termenul pentru înscrierea expozanților: 30 octombrie 2026.
Informații suplimentare: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște Tel.: 0245.210.318 · E-mail: info@cciadb.ro · www.cciadb.ro
Urmărește Incomod Media și pe Google News
ACTUALITATE
Marian Șerban, primar Poiana: Mă bucur să văd comunitatea unită!
Primarul comunei Poiana, din județul Dâmbovița, a fost prezent în „Târgul de Toamnă” organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana. La final, edilul i-a felicitat pe toți cei implicați în această activitate – copii, cadre didactice și părinți, pentru reușita de a uni comunitatea și de a porni o frumoasă tradiție.
„Astfel de evenimente ne reamintesc cât de importante sunt educația, păstrarea obiceiurilor strămoșești și colaborarea dintre școală, familie și comunitate. Prin entuziasmul copiilor și dedicarea cadrelor didactice, tradițiile noastre prind viață și sunt transmise mai departe, din generație în generație.
Felicitări doamnei director Gabriela Focaru, tuturor cadrelor didactice, părinților și, mai ales, copiilor, pentru efortul și sufletul puse în organizarea acestui frumos eveniment! Mă bucur să văd o comunitate unită, care investește în educație și în viitorul copiilor noștri”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum 23 de oreTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
SOCIALacum o ziȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 2 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania
ANUNŢURIacum 6 zilePrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății




























