Conectați-vă cu noi

POLITIC

Sondaj: Tăriceanu, singurul politician care îl poate învinge pe Iohannis la prezidenţiale!

Publicat

pe

Toate sondajele realizate de casele de specialitate îl dau, ca principal contracandidat al lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidenţiale care se vor desfăşura la finele acestui an, pe Călin Popescu Tăriceanu – preşedintele ALDE.

Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, singurul care ar putea să-l învingă în turul doi pe Iohannis este Tăriceanu. Liviu Dragnea, în momentul de faţă, nu ar avea nicio şansă să îl bată pe actualul preşedinte al ţării.

Dacă în februarie, potrivit datelor CURS, Klaus Iohannis a fost creditat cu 42% din opţiunile de vot ale celor care au participat la sondaj, iar Călin Popescu Tăriceanu cu 37%, în aprilie lucrurile se schimbă! Cei doi politicieni sunt umăr la umăr, adică cu procente egale, respectiv 42%.

Liviu Dragnea, şeful PSD, conform sodajelor CURS, în februarie a fost creditat cu 24%, dacă ar intra în turul doi cu Iohannis, care avea 47%. În aprile, Dragnea a beneficiat de încrederea a 30% dintre respondenţi, în timp ce Iohannis a urcat la 50%. În atare condiţii, Liviu Dragnea, dacă vrea să candideze la toamnă pentru Preşedinţia României, are şanse mici să-l învingă pe Klaus Iohannis.

Singurul politician care îl poate scoate de la Cotroceni pe actualul şef al statului este preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. Călin Cârmaciu

    mai 31, 2019 at 10:01 am

    Deci, să înțeleg că ALDE nu a intrat în Parlamentul european, întrucât nu a trecut pragul de 5% și că Tăriceanu este candidatul cu șanse la prezidențiale? Mă întreb, cu nedisimulată stupoare, dacă cel ce crede așa o aberație e întreg la minte. Nici măcar Tăriceanu nu mai crede această gogomănie.

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Liderul PSD invită ONG-urile la dezbaterea legii PNL privind carantina și izolarea

Publicat

pe

Sursa foto: News.ro

Până acum, invocând binele comun și sănătatea oamenilor, PSD a votat fără probleme instituirea stărilor de urgenţă şi de alertă, precum și prelungirile impuse.

Despre faptul că social-democraţii l-au înscăunat de două ori pe Ludovic Orban nu are rost să mai vorbim. Se pare că acum Marcel Ciolacu, liderul PSD, nu vrea să mai acorde cecuri în alb liberalilor.

Şeful social-democraţilor, criticat pentru poziţia sa oscilantă, care i-a făcut pe mulți să creadă că ar exista o înţelegere între cele două partide, PSD şi PNL, a declarat că nu are de gând să accepte legea privind carantinarea şi izolarea elaborată la foc automat de liberali.

„Guvernul Orban naște un alt zombi legislativ și ne impune dezbatere în regim de urgență. Invităm în Parlament societatea civilă, să reparăm împreună haosul PNL! Doar la prima lectură, colegii mei au găsit în legea privind carantina și izolarea aberații majore ce atentează grav la drepturile și libertățile românilor.

Enumăr câteva exemple din gândirea unui partid care își spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar. Am auzit azi cele mai importante voci ale societății civile punctând alte exemple de derapaje dramatice pe care această lege le provoacă. De aceea, vom invita mâine principalele ONG-uri din România specializate în apărarea drepturilor omului la dezbaterea acestei legi în comisii. Îi vom asculta și le vom prelua propunerile. Să vedem dacă PNL va considera și societatea civilă un «dușman al poporului», pe modelul CCR”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește în continuare

Dâmboviţa

Trei viceprimari trădători, daţi afară din PSD Dâmboviţa

Publicat

pe

Costin Cozma - purtător de cuvânt PSD Dâmboviţa

Conducerea PSD Dâmboviţa nu-i acceptă în ruptul capului pe cei care, invocând varii motive, trec într-o altă barcă politică, după ce ani buni, au mâncat o pâine bună la PSD, ocupând diferite funcţii publice şi demnităţi locale. Este cazul a trei viceprimari social-democraţi care şi-au exprimat intenţia de a candida pentru posturile de primari în localităţile lor de baştină din partea PRO România. Îi numim aici pe viceprimarii comunelor Şelaru, Brăneşti şi Lunguleţu.

„PSD Dâmbovița a exclus trei persoane. Este vorba de viceprimarii Matei Gheorghiţă , Ionuţ Dănuţ Florin şi Popescu Gheorghe. Trebuie să spunem că, patru ani de zile, au fost în Partidul Social Democrat, ani în care efectiv s-a tras de ei, primarii celor trei localităţi au muncit şi pentru ei, pentru că aceştia nu şi-au pus semnătura pe niciun proiect important din localităţile în care au fost viceprimari. Sperăm ca, la următoarele alegeri locale, aceştia să fie taxaţi cum se cuvine de electorat”, a precizat Costin Cozma – purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!