Connect with us

Dâmboviţa

Ţuţuianu, senator: 178.168 de pensii speciale au rămas în plată după adoptarea legii de… eliminare!

Publicat

pe

Legea privind eliminarea pensiilor speciale, adoptată în această săptămână în plenul Camerei Deputaţilor este o farsă – spune senatorul Adrian Ţuţuianu, lider al PRO România Dâmboviţa şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional.

„Am asistat, în aceste zile, la adevărate revărsări de populism, la poziţii ipocrite exprimate de lideri politici diverşi şi constatăm că, între promisiunile electorale le care le-au făcut cei din PNL şi USR, legat de eliminarea acestor pensii, şi ceea ce se întâmplă de fapt, există o discrepanţă majoră şi se manipulează la greu opinia publică.

În total, este vorba de circa 9.000 de pensii speciale şi de serviciu care au fost eliminate, reprezentând o parte infimă din ceea ce înseamnă pensiile speciale şi de serviciu din România. Vă aduc aminte declaraţia lui Rareş Bogdan, care spunea că, în 30 de zile, vor elimina toate pensiile speciale şi de serviciu.

Au rămas în plată 178.168 de pensii speciale şi de serviciu, din care 88,12% sunt din sistemul de apărare şi siguranţă naţională. Din 178.168 de beneficiari, 29.584 sunt pensii mai mari de 6.000 lei lunar, 8.929 sunt pensii mai mari de 10.000 de lei, 147 de persoane au pensii mai mari de 20.000 de lei şi 5 persoane au pensii mai mari de 25.000 de lei. Aceste pensii rămân în vigoare”, a explicat Adrian Ţuţuianu.

Ce categorii de bugetari au rămas fără pensii speciale şi de serviciu

Liderul PRO România Dâmboviţa a vorbit şi despre cea mai mare pensie din România, cea a unui fost director de penitenciar, care primeşte lunar, la acest moment, aproape 75.000 de lei.

„Din 2005 până astăzi, făcea calculul o televiziune, acest om a luat 2 milioane de euro pensie de la statul român. O pensie lunară a acestui personaj înseamnă 1.000 de pensii minime garantate. Este un decalaj inadmisibil. Situaţia nu poate continua aşa.

Indexarea pensiilor speciale şi de serviciu, totodeauna, s-a făcut cu rata de creştere a salariului minim, nu cu rata inflaţiei cum s-a făcut la ceilalţi 4,5 – 5 milioane de pensionari. Lucrul acesta este inadmisibil. Sunt criterii aberante care se regăsesc actualmente în legislaţia din România”.

Şi, da, această pensie rămâne în plată, întrucât beneficiarul ei nu intră în categoriile de bugetari care au rămas fără pensiile speciale sau de serviciu, conform actului normativ adoptat de Camera Deputaţilor, respectiv: parlamentari, judecători şi procurori, foşti preşedinţi ai României, primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliiilor Judeţene, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, funcţionarii publici parlamentari, corpul diplomatic consular, pesonalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, personalul aeronautic, civil, navigant, profesionist din aviaţia civilă.

„Nici legea care a fost adoptată nu are şanse să fie aplicată, de aceea spuneam că este doar o acţiune ipocrită a unor partide politice, de manipulare a opiniei publice. Motivele de neconstituţionalitate sunt evidente, unele dintre ele sunt consacrate prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale a României.

Spre exemplu, există o decizie din anul 2010 prin care pensiile speciale ale magistraţilor nu pot fi desfiinţate. Pe cale de consecinţă, nu pot fi desfiinţate pensiile de serviciu de la Curtea Constituţională şi de la Curtea de Conturi, pentru că legile lor speciale fac trimitere la Legea magistraţilor.

În al doilea rând, se încalcă principiul bicameralismului, pentru că, la Senat, legea aceasta a trecut tacit. Un al treilea lucru: principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Constituţia spune că legea produce efecte pentru viitor. Dacă mai ţineţi minte, în anii 2010-2011, au fost mii de procese intentate de cei care beneficiau şi atunci de pensii speciale sau pensii de serviciu şi instanţele s-au pronunţat că nu pot fi atinse drepturile câştigate anterior intrării în vigoare a legii.

Vom avea, ca şi consecinţe, peste 9.000 de procese în perioada următoare pe rolul diferitelor instanţe de judecată, iar Ministerul Muncii va trebui să găsească soluţii de recalculare a acestor pensii, ceea ce înseamnă personal implicat şi blocaj în a rezolva dosarele de pensii ale celorlalţi beneficiari ai sistemului de pensii”, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu.

Este nevoie de o dezbatere naţională pe tema pensiilor speciale

În dezbatere parlamentară, spune liderul Pro România Dâmboviţa, există în acest moment mai multe proiecte cu privire la pensiile speciale şi de serviciu. Din păcate, niciunul nu este complet şi nu ar putea rezolva discrepanţele majore create între beneficiarii de pensii.

„USR a propus plafonarea pensiilor speciale ale magistraţilor şi eliminarea pensiilor pentru parlamentari. UDMR a propus plafonarea tuturor pensiilor speciale şi de serviciu la nivelul indemnizaţiei preşedintelui României, inclusiv prin impozitare. PRO România propune impozitarea progresivă a pensiilor mari şi globalizarea veniturilor, ca să reechilibrăm societatea românească din perspectiva câştigurilor pe care le pot avea cetăţenii.

Pe viitor, se impune modificarea legii şi a criteriilor de acordare a pensiilor de serviciu. Şi asta trebuie urgent, pentru că legea se aplică pentru viitor. O a treia măsură, pe care eu o consider necesară, este verificarea dosarelor de pensionare pentru cei cu pensii foarte mari. Trebuie verificat în ce măsură în calculul acestora au fost incluse sporuri, salarii de merit, concedii şi eliminarea acestor venituri din baza de calcul. De asemenea, trebuie crescută vârsta de pensionare şi modificarea condiţiilor de pensionare anticipată. Cred că şi în Poliţie, şi în Armată, şi în SRI, şi în STS, şi în SPP se poate lucra până la 55 – 57 de ani, după cum cred că şi procurorii şi judecătorii trebuie să lucreze minimum 30 de ani, pentru că ei ies la pensie la momentul când sunt în deplină capacitate profesională.

Cred că este util ca, pe această temă a pensiilor speciale şi de serviciu, să se genereze o discuţie naţională, să se ajungă la un consens politic naţional, pentru că, dacă veţi asculta pe fiecare dintre beneficiari, fiecare va spune că este îndreptăţit, pe un motiv sau altul. Toţi găsesc un argument. Cred că trebuie o soluţie care să nu genereze decalaje suplimentare, să nu genereze aspecte de neconstituţionalitate şi, în acelaşi timp, să asigure un echilibru just între pensia minimă şi cea maximă din România. Un criteriu care ar putea fi luat în calcul este salariul preşedintelui României, ca nivel maxim, indiferent câţi ani a lucrat o persoană şi în ce domeniu”, a precizat senatorul Ţuţuianu.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Tom

    31 ianuarie 2020 at 18:20

    Capra vecinului!!! Politicienii ar trebui să stabilească,in parlament, pensii decente, demne de UE pentru marea majoritate a pensionarilor care sa acopere nevoile unui trai decent(ex. introducere pensiei minime egala cu salariul minim brut scutita de impozitare). Faptul ca sugerati ca pensiile din sistemul de ordine publica sunt speciale si ca doriți sa le rearanjati după pofta inimii nu va asigura bani pentru a mari efectiv pensiile a milioane de muncitori. Credeți ca burțile lor goale nu se vor mai auzi după respectivele taieri? Soluția principala este sa aduceti bani la securitatea socială și asta se poate face prin mărirea numărului de locuri de munca și măcar încetinirea plecării forței de munca in strainatate. Apoi, puteți avea bani mai mulți la buget dacă, aplicați impozitarea progresiva pe venitul general al persoanelor fizice și juridice(masura declarata de dl. Ponta) De asemenea în funcție de schema de salarizare se poate desena in oglinda si o ierarhie de pensii, diferențiată în funcție de profesii. Cat despre stabilirea unor pensii în funcție de cotizatie, aceasta ar functiona în cazul în care pensia calculată ar fi indestulatoare iar dacă pensia calculată ar fi mai mica, statul ar trebui sa adauge pana la nivelul pensiei minime care să-i permită efectiv un trai decent pensionarului. Să nu mintim oamenii, în toata lumea civilizata profesiile de judecător, militar, politist, medic, etc, beneficiază atât de o mai buna salarizare cât și de condiții mai bune de pensionare decât salariul și pensia minima. DAR oamenii, acolo, traiesc decent cu salariu si pensia minima.Cam despre asta ar trebui sa se preocupe parlamentarii în ce privește pensiile oamenilor și da pensiile exagerate trebuie sa dispara cat mai urgent și asta nu este deloc ipocrit.

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Elevi și profesori de la Școala Telești – Ludești, mobilitate Erasmus+ în Turcia

Publicat

pe

În perioada 20 – 24 aprilie 2026, mai multe cadre didactice și elevi de la Școala Gimnazială Telești – Ludești, județul Dâmbovița, au participat la mobilitatea ERASMUS+ (Job Shadowing și mobilitate de grup), în Antalya, Turcia, în cadrul Proiectului ERASMUS 2025-1-RO01-KA121-SCH-000323464.

Activitățile s-au desfășurat la Școala Gimnazială Ozel Simge, din cartierul Zafer. În cadrul acestei mobilități, elevii au dezvoltat competențe esențiale, precum:
– gândirea critică și capacitatea de analiză culturală;
– deschiderea către diversitate și respectul pentru alte culturi;
– conștientizarea propriei identități culturale;
– imbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză;
– perfecționarea experienței practice prin participarea la activități colaborative și creative.

A fost o experiență de neuitat prin care participantii au învățat să comunice, să colaboreze și să aprecieze diversitatea culturală, transformând experiența Erasmus într-un reper valoros pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște – Locul 1 la nivel regional. XP ADVERTISING SA – CREATIVITATEA CARE VINDE!

Publicat

pe

Într-o competiție puternică reprezentată de 7 FE (firme de exercițiu) din Regiunea Sud Muntenia (SMART TEAM SRL, VIDEO HUNTER SRL, PANICOM 2015 SRL, MAGNA FEST SRL, DROVERY SRL, COSGEL TRANS S.R.L), XP Advertising, o firmă de exercițiu specializată în design și comunicare vizuală specializată pentru promovare inovativă merge mai departe în etapa națională.

Este o onoare, dar și o provocare să performăm alături de cele mai bune afaceri, ale FE din România. Și totul se va întâmpla la TÂRGOVIȘTE. Echipa Patricia Design a adus anul trecut, etapa națională în orașul nostru. Mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat în obținerea acestui premiu. Succes la națională, băieți!

„Creșterea relevanței formării profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională pentru piața muncii” – proiect cofinantat de Uniunea Europeana din Fondul Social European Plus prin Programul Educatie si Ocupare 2021–2027.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite