
Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PRO România Dâmboviţa, a încercat astăzi marea cu degetul. Adică a ieşit în prima sa conferinţă de presă organizată online, prin intermediul...

Gestul consilierilor judeţeni liberali din Dâmboviţa de a nu participa la vot, săptămâna trecută, când a fost adoptată hotărârea privind trecerea unor sume neangajate investiţional în...

Tânărul morenar Eugen Nicolae Răbaea, până mai ieri activist de bază al liberalilor din Dâmboviţa şi un nume ce promitea pentru acest partid, şi-a dat demisia...

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, aflat acum în postura de vestitor al decizilor Guvernului Orban, a anunţat astăzi că economia României nu va putea fi repusă...

Senatorul Titus Corlăţean, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa şi vicepreşedinte al Senatului României, critică dur actuala putere liberală, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru modul...

Cenzura şi limitarea accesului la informaţii, din păcate, atinge cote nebănuite, iar cei abilitaţi în a cerceta şi analiza ce este legal şi ce nu sar...

Atenție români! Nu suntem pe vremea împăratului roman Nero care îi hăituia pe creștini. Suntem în plină pandemie și sub stare de urgență, așa că orice...

Elevii din România au observat și ei că, în perioada aceasta de stare de urgență, democrația şi ceea ce știm despre drepturile omului, despre respectul pentru...

Unora puțin le pasă de coronavirus. Cu atât mai puțin de lege! Aflăm că în Ploiesti a fost organizată o petrecere pe cinste într-un cămin de...

Hai că suntem nebuni cu totul! În timp ce doi milițieni pe undeva aiurea prin țară trag de o bătrânică fiindcă a ieșit la cumpărături și...