
Consilierii locali PNL s-au simţit trădaţi, înşelaţi de Executivul Primăriei Târgovişte, care, la două luni de la promisiunea fermă că vor fi cumpărate patru autobuze noi,...

Două autobuze au fost cuprinse de flăcări astăzi, în autogara din microraionul 3 al municipiului Târgovişte. Autovehiculele de transport călători erau parcate în zona peroanelor. Focul...

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, apreciază că transportul public local s-a îmbunătăţit după ce acest serviciu a fost preluat de administraţia publică, prin firma SC...

Proiectul de hotărâre privind acordul de încetare înainte de termen a contractului cu AITT, având ca obiect transportul public de călători în municipiul Târgovişte, a fost...

Preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, joacă tare din punct de vedere al imaginii electorale. Vrea să împuşte doi iepuri dintr-o lovitură, dacă nu chiar mai mulţi....

Salariaţii AITT Târgovişte vor fi mâine, 5 octombrie, în grevă de avertisment între orele 06:00 şi 08:00, întrucât nu au ajuns deocamdată la un numitor comun...

Comentarii recente