
Legea carantinei trebuie să respecte drepturile cetățenilor, dar care să ofere și instituțiilor statului instrumentele necesare pentru combaterea situațiilor de pandemie – spune Carmen Holban, deputat...

Proiectul de lege privind anularea amenzilor aplicate pe durata stării de urgență, inițiat de PRO România, ALDE și UDMR, a fost adoptat, săptămâna trecută, în Senat....

Proiectul privind modificarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, inițiat de deputatele PRO România Oana Vlăducă, Mihaela Huncă și Gabriela Podașcă, a primit, săptămâna...

Camera Deputaților a adoptat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, inclusiv internarea obligatorie ca urmare...

Astăzi – 10 iunie, a fost modificată în Camera Deputaților legea privind violența domestică, în sensul că, de acum înainte, sunt incriminate și pedepsite și faptele...

Parlamentarii USR vor redepune un proiect de lege pentru depolitizarea Curţii Constituţionale – spune deputatul Dumitru Lupescu. O iniţiativă similară au avut în 2017, însă a...

Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc (Covasna, Harghita, Mureş), iniţiat de UDMR, nu putea trece tacit în Camera Deputaţilor decât cu sprijinul PSD – spune...

Senatul României a respins astăzi, 29 aprilie 2020, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, dar asta nu înseamnă că s-au stins ecourile cu privire la...

Parlamentul a votat, săptămâna trecută, ca producătorii de medicamente să plătească o taxă de clawback diferenţiată, respectiv 15%, 20% şi 25% – faţă de 27% cât...

Astăzi – 27 aprilie 2020, PRO România a înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care victimele violenţei domestice vor avea garantată reprezentarea în instanţă...
Comentarii recente