
Consiliul European a formulat, recent, o solicitare către statele membre UE şi entităţile din sectorul privat să accelereze pregătirile pentru momentul 30 martie 2019, ora 00:00,...

După ce, în 2017, s-au eliminat tarifele de roaming în întreaga Uniune Europeană, acum turiștii din ţările UE au posibilitatea de a călători cu abonamentele lor...

Până la sfârşitul anului 2020, va deveni operaţional, în cele 22 de state participante, Parchetul European, organism cu rol esențial în combaterea infracțiunilor ce aduc prejudicii...

Consiliul European pentru Cercetare a anunțat câştigătorii ediţiei 2018 a programului de finanţare a cercetătorilor aflaţi la început de carieră – Starting Grants. Între aceştia, o...

Organismele publice şi private cu sediul în statele membre ale UE şi tinerii înscrişi pe portalul Corpului European de Solidaritate pot depune, până în data de...

Statele membre vor fi, astfel, împiedicate să adopte măsuri care încalcă normele UE, iar investitorii vor fi ajutați să își invoce drepturile în fața administrațiilor și...

59 milioane de euro, din Fondul de coeziune, vor fi investite în modernizarea ecluzelor de pe canalele Dunăre – Marea Neagră și Midia Năvodari – Poarta...

România a fost trimisă în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, alături de Grecia şi Irlanda, întrucât nu a transpus în legislaţia naţională cea de-a...

Comisia Europeană a trimis României, în data de 19 iulie 2018, o scrisoare de punere în întârziere în legătură cu normele privind asigurarea de răspundere civilă...

Comisia Europeană a decis, în data de 19 iulie, să trimită scrisori de punere în întârziere mai multor state membre, între care şi România, pentru neîndeplinirea...
Comentarii recente