
Deputatul PNL Cezar Preda, hârşit pe scena politică românească, a dovedit în nenumărate rânduri că ştie să anticipeze ce urmează să se întâmple şi cum vor...

Oana Vlăducă, deputat PRO România de Dâmboviţa, i-a prezentat ministrului Răzvan Cuc o serie de argumente în favoarea menţinerii transportului CFR pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa, cu speranţa...

Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au dispus uciderea tuturor porcilor dintr-o gospodărie din satul Siliştea, comuna Raciu, ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană. De...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, a răspuns, astăzi – 10 septembrie 2019, demersului iniţiat de organizaţia PSD Voineşti, care a adoptat, în...

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat, astăzi – 9 septembrie 2019, la Tărtăşeşti, în judeţul Dâmboviţa, unde a participat la deschiderea anului şcolar la Liceul Tehnologic...

Invitaţia adresată lui Goran Bregovic şi orchestrei sale „Wedding and Funeral”, de a concerta la Târgovişte, de „Zilele Cetăţii”, a fost o provocare atât pentru autorităţi,...

200 de copii din judeţul Dâmboviţa, cu vârste între 3 şi 6 ani, proveniţi din comunităţi defavorizate, au beneficiat, în lunile iulie şi august, de două...

Dragi elevi și profesori, Iubiți părinți, Inaugurarea Noului An Școlar reprezintă pentru noi toți o ocazie de a invoca, cu deosebită recunoștință, binecuvântarea și milostivirea Bunului...

Deputata PSD de Dâmboviţa Claudia Gilia nu a mai pregătit pentru acest început de an şcolar un discurs anume, s-a mulţumit să apeleze la bogata şi...

Astăzi – 9 septembrie 2019, în prima zi a noului an şcolar, senatorul PNL de Dâmboviţa Iancu Caracota s-a arătat încrezător că România se va schimba,...