
Jandarmii montani dâmboviţeni au in tervenit în sprijinul unui cioban în vârstă de 47 de ani, care a anun ţat la 112 că nu-şi mai poate...

Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, continuă demersurile parlamentare, prin care speră să stopeze avântul unora de a construi case de vacanţă în zona Piatra Arsă...

Peştera Ialomiţei din Munţii Bucegi va putea fi vizitată, începând cu data de 1 octombrie, de luni până duminică, între orele 09:00-17:00, cu ultima intrare la...

Marţi – 24 septembrie 2019, se închide circulaţia pe drumul de legătură Dichiu-Zănoaga din Munţii Bucegi, pentru turnarea de mixturi asfaltice. Măsura se va menţine până...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, atrage atenţia că Staţiunea turistică de interes naţional Padina-Peştera riscă să piardă acest statut, câştigat în luna...

Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, i-a adresat o interpelare ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, având ca temă zona Piatra Arsă din Parcul Natural Bucegi,...

50 de tineri din mai multe judeţe ale ţării au participat, timp de cinci zile, la activităţi de educaţie nonformală în Bucegi, în cadrul proiectului „Natură...

În inima munţilor Bucegi, sunt în toi pregătirile pentru Festivalul „Padina Folk”. Organizatorii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţeasn de Cultură, aşteaptă să participe la acest...

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează, în zilele de 15 şi 16 august, Festivalul „Padina Folk”. Deosebitul eveniment muzical va avea ca...

Timp de cinci zile, 50 de tineri, proveniţi din cel puţin două judeţe, grupaţi în echipe, vor participa la un program instructiv şi de antrenament în...
Comentarii recente