
Se vede treaba că Ludovic Orban, care va rămâne în istorie ca „premierul pandemiei”, nu vrea în ruptul capului să renunțe la madam Anisie, care se...

Fiecare debut de an școlar este unul special, cu emoții, așteptări și provocări pentru toți cei implicați: profesori, elevi, părinți. Este primul an în care, însă,...

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, și președintele ANSVSA, Robert Viorel Chioveanu, s-au aflat, astăzi – 7 august 2020, într-o vizită de lucru în județul...
Ministrul liberal al Dezvoltării, Ion Ștefan, supranumit „Grindă”, a primit astăzi în Parlamentul României un vot de neîncredere pentru activitatea pe care a depus-o până în...

Sistemul de învățământ românesc traversează, de două luni de zile, cea mai haotică perioadă din istorie, caracterizată prin bâlbâieli, decizii fără argumente, declarații contradictorii și lipsă...

Afirmaţiile ministrului de Interne, Marcel Vela, critice la adresa cadrelor din poliţiile locale, au inflamat sistemul. Sindicaliştii de la PRO LEX au anunţat că vor declanşa...

În timp ce pe rețelele de socializare o armată de medici cu varii specialități îi învață pe oameni cum să folosească măștile de protecție, ba chiar...

– S-a emis Ordonanţa Militară nr. 10 – Persoanele peste 65 ani vor putea circula indiferent de intervalul orar pentru: deplasare interesa profesional, asistenţă medicală, realizarea...

Deputatul Corneliu Ştefan, preşedintele PSD Dâmboviţa, i-a adresat astăzi, 22 aprilie 2020, o interpelare ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, având ca temă criza provocată de COVID-19. Parlamentarul...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, conferinţă de presă 3 aprilie 2020, ora 13:00: – Direcţiile de Sănătate Publică trebuie să comunice zilnic informaţii despre numărul de...
Comentarii recente