Conducerea USR Dâmboviţa îi aşteaptă pe toţi dâmboviţenii care nu vor să mai fie conduşi de persoane condamnate penal să vină la sediul organizaţiei, aflat pe...

Deputatul USR de Dâmbovţa Dumitru Lupescu a declarat astăzi, 5 iulie 2018, că partidul pe care îl reprezintă va lupta din răsputeri astfel încât Codul Penal,...

Ionel Petre, preşedintele ALDE Dâmboviţa, infirmă zvonurile apărute în presă cu privire la faptul că în coaliţia aflată la putere, PSD-ALDE, ar exista probleme şi că,...

Conducerea interimară a PNL Dâmboviţa continuă să decapiteze organizaţii, iar activitatea consilierilor judeţeni ai partidului este zero, spune deputatul liberal Cezar Preda. Demnitarul susţine, de asemenea,...

Preşedintele ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, salută iniţiativa colegului de partid stelian Fedorca, secretar de stat, în urma căreia Guvernul României a aprobat, joi – 28 iunie...

Partidul Naţional Liberal nu s-a prezentat ca o alternativă la guvernare! Acesta este marele minus identificat de deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda după căderea moţiunii...

Corneliu Ştefan, deputat PSD de Dâmboviţa, a declarat, astăzi – 28 iunie 2018, în cadrul unei conferinţe de presă, că parlamentarii PNL, USR şi PMP au...

Uniunea Salvați România a declanșat campania „Fără penali în funcții publice”, prin care se urmăreşte mobilizarea cetățenilor, a societății civile, împotriva celor care, deși au primit...

Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmboviţa, a susţinut în Parlament o declaraţia politică având ca temă moţiunea de centură iniţiată de PNL şi USR, pe care...

Deputatul Cezar Preda a declarat război conducerii interimare a PNL Dâmboviţa, alcătuită din Gabriel Grozavu, Gabriel Plăiaşu şi prahoveanul Virgil Guran. Parlamentarul consideră că politica pe...
Comentarii recente