
Deputatul PSD de Dâmbovița Corneliu Ștefan a transmis, astăzi, un mesaj mobilizator pentru toți social-democrații dâmbovițeni, pentru cetățenii care au încredere în PSD. Tânărul demnitar spune...

Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PRO România la nivel naţional, fost lider al PSD Dâmbovița, critică în termeni duri actuala conducere a social-democraților, care a dus partidul...

Moțiunea de cenzură a trecut. Rezultatul votului era previzibil, ținând cont de agitația la vedere, ușor lipsită de demnitate, pe care au manifestat-o în ultimele zile...

Momentul de astăzi este unul decisiv pentru viitor! Am spus mereu că ne trebuie curaj pentru a determina o altă stare de lucruri la nivelul guvernării....

Am asistat la unul dintre cele mai triste momente din istoria românească de după 1989. Un guvern susținut de partidul care a câștigat alegerile în mod...

Trecerea moţiunii de cenzură a demonstrat ceea ce anticipam de mult timp. PSD şi-a pierdut azimutul, din cauza unei conduceri slabe, din cauza jocurilor oculte practicate...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, unul dintre liderii importanţi ai partidului condus de Victor Ponta, a declarat astăzi că toţi parlamentarii PRO...

Ziarul pentru precampania electorală apărut sub tilulatura „Pentru România” pe care l-a tipărit PSD în zeci de mii de exemplare, pentru a fi distruibuit în ţară,...

Deputata Carmen Holban, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, a criticat dur partidele de opoziţie care, în loc să se gândească la soarta ţării, la menţinera echilibrului...

1 octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstanice este încă un prilej de a transmite părinţilor şi bunicilor noştri un gând de preţuire şi de mulţumire....
Comentarii recente