
Unii preoți ai Bisericii Ortodoxe Române nu prea înghit starea asta de pandemie. S-a văzut clar, în multe din ieșirile publice ale unor prelați, că aceştia...

Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor străbune și binecredincioși creștini, Răsună în sufletele noastre, cu nemaiauzită putere, imnul biruitor al bucuriei pascale, care risipește orice...

Nu toată lumea a privit cu ochi buni protocolul încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Interne, prin care voluntarii bisericii, personalul din cadrul paraohiilor, dar...

Decizia ministrului Educaţiei, liberala Monica Anisie, de a solicita, în baza unor chestionare, consultarea online a profesorilor şi părinţilor cu privire la reducerea orelor pentru cele...

De ieri, ne aflăm în Sfântul şi Marele Post ce ne pregăteşte, sufleteşte şi trupeşte, pentru sărbătoarea de căpătâi a creştinismului, esenţa credinţei şi a încrederii...

Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini, Cu nespusă bucurie sărbătorim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment care a înnoit din temelii perspectiva...

Credincioşii din judeţul Prahova, dar şi cei din judeţele apropiate, sunt invitaţi să participe, joi – 14 noiembrie 2019, de la ora 11:00, la procesiunea de...

Duminică – 3 noiembrie 2019, mitropolitul Nifon va săvârşi slujba de târnosire a noii biserici, cu hramul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, din comuna Vlădeni, judeţul...

Duminică – 22 septembrie 2019, mitropolitul Nifon al Târgoviştei va săvârşi slujba de târnosire a noii biserici din satul Racoviţa, comuna Bucşani, cu hramul Sfânta Treime....

Arhiepiscopia Târgoviştei organizează, în această perioadă, conferinţele administrative cu preoţii, în cadrul cărora este dezbătută o temă de actualitate: „Tinerii în parohie și în școală. Colaborare,...
Comentarii recente