Un TIR încărcat cu îngheţată s-a răsturnat în afara carosabilului pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, în apropierea localităţii Şuţa-Olteni. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Se pare...

PNL Dâmboviţa se află din nou într-un moment de cumpănă. Marius Caraveţeanu este pe cale să-şi dea demisia din funcţia de şef al organizaţiei. Motivele invocate...
Nu se întâmplă prea des la Târgovişte ca un medic să lanseze o carte de literatură, în special genul memorialistic, un tip de jurnal cu o...

Am aflat pe surse că DNA cercetează modul în care au fost atribuite peste 800 de hectare de fond forestier aflat în mare parte de-a lungul...

La Complexul-restaurant Rodiv din Găeşti s-a consumat, în această seară, un eveniment unic -„Nunta de probă”, o manifestare a calităţii şi bunului gust culinar. Zeci de...

Ca în fiecare an, de „Izvorul Tămăduirii”, comuna Nucet, din Dâmboviţa, a fost luată cu asalt de mii de pelerini veniţi din tot judeţul, ba chiar...

Un preot din Câmpina a găsit o soluţie inedită de a răspunde cerinţelor enoriaşilor care au nevoie de lumânări şi tămâie atunci când vin la cimitir...
Autorităţile voineştene, primarul Dănuţ Gabriel Sandu, au răsplătit consecvent meritele celor care, prin munca lor în varii domenii de activitate, au cinstit numele localităţii, făcându-l cunoscut...

Omenirea se află la un pas de al Treilea Război Mondial. Orgoliile politicienilor din statele super puternice şi interesele economice şi militare zonale au dus la...

În urmă cu un an, pe 10 aprilie 2017, pe DJ 720 Moreni-Târgovişte, pe teritoriul comunei Gura Ocniţei, la intersecţia spre Răzvad şi Nisipuri, s-a produs...