
După o lungă perioadă de stat în umbră, cum nu îi stă bine unui partid aflat la putere, liberalii dâmboviţenii au ieşit din nou la lumină....

Dat fiind faptul că am participat la mai multe întâlniri și acțiuni cu persoanele din conducerea Guvernului și Partidului Național Liberal central, vineri am luat decizia...

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, a organizat, astăzi – 12 martie 2020, după o lungă perioadă de timp, o conferinţă de presă. În prima parte, a...

Timp de două săptămâni, mai multe membre PNL Târgovişte şi-au dedicat o parte din timp pentru a confecţiona mărţişoare, pe care bărbaţii din organizaţie le vor...

S-a decis. Aurelian Cotinescu, președintele PNL Târgoviște, a fost desemnat drept candidat al liberalilor pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște la alegerile care se vor...

PNL va vota împotriva învestirii a două guverne succesive, chiar dacă este vorba despre un guvern liberal, întrucât consideră că este nevoie de alegeri parlamentare anticipate....

Preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a refuzat să comenteze pe marginea subiectului achiziţii fictive la Primărie, adus în discuţie de jurnalişti în cadrul conferinţei de presă...

Într-un comunicat de presă pe care îl prezentăm integral mai jos, preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, critică modul de abordare a bugetului local pe 2020 de...

Când există sincope, deficienţe, voite sau nu, subiective sau obiective, când lucrurile nu decurg întodeauna aşa cum s-a stabilit, când apar scăpări, evident că acestea sunt...

O acţiune ieşită din obişnuitul activităţilor derulate în aceste zile premergătoare Sfintelor Sărbători de Crăciun au organizat reprezentanţii PNL Târgovişte. Motivaţia acestui gest a fost reprezentată...
Comentarii recente