
Ședința ordinară de Consiliu Local desfășurată astăzi la Târgoviște, chiar în Postul Mare al Paștelui, în Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost una plină de...

Astăzi – 8 februarie 2021, a fost finalizat acoperișul unei case din satul Măgura, comuna Hulubești, care a fost grav afectată de un incendiu recent. Cei...

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text postat astăzi pe pagina sa de Facebook, condamnă atacurile apărute în spațiul public împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Consideră...

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și candidat pentru o funcție de deputat în Parlamentul României, este unul dintre puținii politicieni români care au luat poziție împotriva...

Parcă am intrat într-o perioadă apocaliptică. Evenimentele care se produc la scară mondială, starea de tulburare și de debusolare care cuprinde masele, pe fondul crizei generate...
Juriul concursului de fotografie „Viața Bisericii în timp de pandemie”, organizat de basilica.ro în contextul Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români, i-a desemnat, joi – 9...

Credincioșii pot răsuflă ușurați. S-au deschis bisericile. Asta nu înseamnă că poporul are încă voie să dea buzna, fără număr, în sfintele lăcașuri de închinăciune și...

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, vicepreședinte PSD Dâmbovița, consideră că măsura prin care drept credincioșilor nu li se permite, în perioada stării de alertă, să...

Dacă la noi fețele bisericești doresc să fie reluate cât mai repede slujbele religioase la care să participe mulțime de credincioși, în Germania, autoritățile sunt decise...

Linguriţa folosită de preoţi pentru Sfânta Împărtăşanie a devenit element de conflict între guvernanţi şi Biserica Ortodoxă Română. Este o situaţie fără precedent în ultimii 500...
Comentarii recente