Deputatul Dumitru Lupescu, președintele USR Dâmbovița, consideră inacceptabile propunerile cuprinse în proiectul inițiat de Jandarmeria Română cu privire la adunările publice. Spune parlamentarul că acestea limitează...
USR Crevedia organizează, sâmbătă – 30 mai, între orele 10:00-12:00, cu sprijinul USR Dâmbovița, o dezbatere live pe Facebook, având că temă problemele cu care se...
Deputatul Dumitru Lupescu, președintele USR Dâmbovița, a transmis un mesaj cetățenilor la împlinirea unui an de la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, scrutin electoral care...
Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, este unul dintre semnatarii proiectului de lege iniţiat de Uniunea Salvaţi România pentru modificarea codurilor penale, în sensul transpunerii complete...
Mai marii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au uitat de profesori şi de personalul nedidactic şi auxiliar, atunci când au elaborat Ordinul comun privind măsurile...
Parlamentarii USR vor redepune un proiect de lege pentru depolitizarea Curţii Constituţionale – spune deputatul Dumitru Lupescu. O iniţiativă similară au avut în 2017, însă a...
Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, i-a solicitat ministrului Mediului, Costel Alexe, să trimită Corpul de Control în judeţul Dâmboviţa, pentru a efectua verificări cu privire...
Senatul României a respins astăzi, 29 aprilie 2020, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, dar asta nu înseamnă că s-au stins ecourile cu privire la...
Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmbovița, consideră că profesorul Adrian Streinu-Cercel este cel care a provocat discuțiile agitate și i-a înspăimântat pe românii de peste 65...
Ca parlamentar USR de Dâmbovița, am votat astăzi pentru încuviințarea prelungirii cu 30 de zile a stării de urgență. Consider că aceasta este atitudinea rațională și...
Comentarii recente