
Supercom SA este în momentul de față cotată a fi una dintre cele mai performante companii din România din domeniul salubrizării stradale, colectării, selectării și transportului...

Funcționarii din Primăria Alexandria, județul Teleorman, și colegii lor din cadrul serviciilor și societăților subordonate Consiliului Local derulează, în această perioadă, o amplă campanie de ecologizare...

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a venit cu o decizie radicală. Mașinile și căruțele celor care aruncă gunoi pe domeniul public vor fi confiscate. S-a ajuns...

O situaţie fără precedent în Dâmboviţa a apărut după ce Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Deşeuri, în baza legii, analizând întreaga documentaţie, a desemnat câştigătorul pentru...

În această perioadă de pandemie COVID-19, când pericolul ne pândește la tot pasul, nu mai știi dacă este vorba de contactul cu vreo persoană contaminată, cu...

Reprezentanții EuroGaz Prescom Fieni s-au supărat că jurnaliștii şi opinia publică dâmboviţeană au aflat de unele neajunsuri, probleme și neînțelegeri apărute între ADI Deșeuri și respectiva...

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a făcut astăzi, 4 februarie 2020, o dezvăluire nu tocmai plăcută, plus că, fiind vorba de an electoral, poate cauza...

Alexandru Oprea, preşedintele CJ Dâmboviţa, a recunoscut că au fost aduse în judeţ deşeuri menajere din zonele limitrofe. Şi lucrul acesta s-a întâmplat în condiţiile în...

Un cetăţean din Slobozia Moară s-a aprins rău de tot când a văzut că muncitorii de la salubritate nu au vrut să îi ia o parte...

O femeie de 81 de ani, din Păuleşti, judeţul Prahova, a găsit o importantă sumă de bani într-o geantă aruncată lângă tomberoanele pentru colectare selectivă. Bătrâna...
Comentarii recente