
Voineşti este o comună cu tradiţie în pomicultură, renumită prin mărul „Frumosul de Voineşti”, care, ani la rând, a reprezentat brandul acestei localităţi cu oameni muncitori,...

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru oprea, a verificat, împreună cu vicepreşedintele Alin Manole şi cu diectoul Direcţiei Infrastructură Locală – Vasile Dinu, dacă lucrările de asfaltare...

Membrii Rotary Club Târgovişte au dovedit, în ultimii ani, că sunt oşteni credincioşi şi dedicaţi comunităţii, că luptă neînfricat pentru cei mai defavorizaţi semeni ai noştri,...

O iniţiativă lăudabilă, care, de fapt, ar fi trebuit să cadă în responsabilitatea guernanţilor liberali, a celor care deţin pâinea şi cuţitul puterii, a lansat PSD...

Deputatul liberal Cezar Preda este unul dintre cei mai fini analişti politici şi sociali ai momentului. Realist, clar, concis şi crud. Demnitarul, hârşit ani de zile...

Un centru de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, pornit cu mulţi ani în urmă, a fost inaugurat astăzi în satul Poieniţa,...

Deputata PSD de Dâmboviţa Carmen Holban a transmis, la început de an şcolar, tuturor elevilor dâmboviţeni, cadrelor didactice şi părinţilor, un mesaj optimist şi de încredere....

Cosmin Bozieru, candidatul PRO România pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte, este hotărât, dacă va câştiga mandatul de edil al oraşului la alegerile din 27...

Deputatul Corneliu Ştefan, preşedintele PSD Dâmboviţa şi candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a criticat în termeni duri puterea liberală, care i-a sfidat...

Înainte de scrutinul electoral din 27 septembrie, Guvernul Ludovic Orban a făcut o rectificare bugetară cu scopul de a ajuta primăriile din România în lupta cu...