
Joi – 2 mai 2019, la ora 10:00, se deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi prin Programul...

200 de studenţi vor avea posibilitatea să muncească, timp de două luni, în cadrul Guvernului şi la nivelul celor 55 de ministere, autorităţi şi agenţii ale...

Prim-ministrul Viorica Dăncilă sare în apărarea ministrului Rovana Plumb, preşedinta PSD Dâmboviţa, buna sa prietenă, pe care o susţine cu tărie chiar şi în faţa şefului...

Guvernului nu-i ajung cele trei miliarde de euro împrumutate recent de pe pieţele externe şi vrea să se mai împrumute cu peste un miliard de euro,...

Guvernul a prevăzut 11 milioane de euro, în cadrul proiectului „VENUS – Împreună pentru o viaţă în siguranţă!”, pentru construcţia a 42 de locuinţe sociale, în...

43 de familii din judeţul Dâmboviţa, aflate în situaţii de necesitate, vor beneficia de ajutor de urgenţă, în valoare de 67.000 de lei, potrivit unei Hotărâri...
Guvernul a inclus pe lista proiectelor strategice de investiții ce urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public privat încă un obiectiv, respectiv linia ferată...

Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe în cabinetul Victor Ponta, s-a aflat astăzi la Târgovişte, la invitaţia conducerii organizaţiei Pro România Dâmboviţa, unde a avut o...

Adrian Ţuţuianu, fost preşedinte al PSD Dâmboviţa, acum senator independent, chiar dacă a fost eliminat din partid de Liviu Dragnea într-un mod aproape fanariot, nu este...

Unii miniştri din Cabinetul Dancilă se pregătesc deja pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019. Pe lista de candidaţi PSD pentru Bruxelles se pare că se...
Comentarii recente