Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini, Semn puternic, dătător de speranță, de lumină și de sens, sărbătoarea Nașterii Domnului, „taina cea din...
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, care a primit la botez numele de Nicolae, a săvârșit, ieri, de Sf. Nicolae, Sfânta Liturghie la biserica Mânăstirii Dealu...
Sfinții reprezintă, în Ortodoxia universală, mijlocitorii noștri către Bunul Dumnezeu, pilde de viață, de speranță și de credință, precum și călăuzitori pe drumurile vieții pentru poporul...
Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor străbune și binecredincioși creștini, Grandioasa izbucnire de bucurie, de speranță și de lumină pe care o vedem și o...
Joi, 29 aprilie 2021: DENIA CELOR 12 EVANGHELII – Catedrala Mitropolitană, de la ora 17.00. Apoi, de la ora 20.00, Înaltpreasfinția Sa va binecuvânta deschiderea manifestării...
Cu tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice, după o lungă și chinuitoare suferință, a Preacuviosului Părinte Protosinghel Melchisedec Dobre, fostul stareț al Mânăstirii „Înălțarea Domnului...
În perioada decembrie 2020 – martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a oferit, prin generozitatea unor buni creștini, 430.000 de măști de protecție. Materialele...
Cu mâhnire am aflat de trecerea la cele veşnice a Pc. Pr. Mihai Cătălin Boșomoiu, paroh al Parohiei Ungureni, Protoieria Titu. Cu multă jertfelnicie, râvnă și...
Mitropolitul Nifon a instalat, ieri – 11 februarie, un nou protopop la Protoieria Titu – pe părintele Vasile Gabriel Voicilă. Ceremonia a fost săvârșită în biserică...
Adesea, în viața noastră, Dumnezeu ne surprinde cu măiestria atotînțelepciunii Sale, cu felul minunat în care lucrează în lume și așează totul spre bine și frumos!...
Comentarii recente