Connect with us

Dâmboviţa

Accident rutier cu doi răniți în Ciocănari, comuna Niculești

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Accident rutier cu două victime, azi-noapte, în jurul orei 00:20, în comuna Niculești – sat Ciocănari. Potrivit IPJ Dâmbovița, un tânăr din localitate, în vârstă de 23 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 701A, a încercat să evite coliziunea cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat, de 27 de ani, din comuna Niculești, moment în care a părăsit partea carosabilă, a acroșat un arbore, apoi un autoturism staționat în afara părții carosabile, după care a fost proiectat într-un șanț.

Conducătorul auto de 23 de ani și un alt tânăr, de 25 de ani, pasager în același autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În sprijinul victimelor au acționat pompierii de la Cornești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Premierul Ilie Bolojan rămâne la masă și caută soluții pentru a ține România pe linia de plutire!

Publicat

pe

Deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu este unul dintre liderii liberali nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acum pe scena politică românească, în mod direct de acțiunile conducerii Partidului Social Democrat care nu mai acceptă guvernarea în coaliție sub premierul Ilie Bolojan. Spune Aurelian Cotinescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Sorin Grindeanu își pregătește fuga.

„Filialele PSD îi fac bagajul, el nu are curaj. Împinge organizațiile județene în față, ca să ceară ele retragerea de la guvernare. Clasic, responsabilitatea la alții!

În timp ce Grindeanu pregătește undița ca să plece la pescuit ca pe vremea lui Dragnea, premierul Ilie Bolojan rămâne la masă și caută soluții concrete pentru a ține România pe linia de plutire.

Taie acciza la carburanți, încearcă să țină sub control scumpirile în lanț. Scumpirile nu stau după mofturile lui Grindeanu

Ține plafonat adaosul la alimentele de bază, fiindcă buzunarele oamenilor nu așteaptă după calculele electorale ale lui Grindeanu.

Ține, pentru consumatorii casnici, gazele la preț plafonat, folosește resurselor noastre pentru a proteja casele oamenilor, nu interesele lui Grindeanu”, a scris parlamentarul PNL.

Mai spune Aurelian Cotinescu că România nu are nevoie de politicieni care fug pe ușa din dos, mai ales într-un moment în care economia românească este serios afectată de cele două conflicte militare, din Orientul Mijlociu și Ucraina. România are nevoie de lideri care rămân să rezolve problemele.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Florii și Lumină”, ediția a II-a. La Moreni, vor fi aprinse 7.500 de candele

Publicat

pe

Primăria municipiului Moreni, județul Dâmbovița, va organiza în data de 5 aprilie 2026 – Duminica Floriilor, de la ora 19:00, cea de-a II-a ediție a evenimentului cultural-religios „Florii și Lumină”.

„Am pregătit toate detaliile alături de colegii mei, astfel încât această activitate să vă aducă tuturor momente cu o înaltă încărcătură spirituală în care lumina, credința și binecuvântarea sunt cele mai importante în această perioadă a celor două sărbători importante ale creștinității: Floriile și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, a transmis primarul Gabriel Purcaru.

Anul acesta, comparativ cu 2025, când s-au aprins 5.000 de candele, vor lumina arterele din Moreni 7.500 de lumânări aranjate într-o grafică specială. Totodată, cu ocazia acestei manifestări de factură spirituală, elevii Școlii „Art Canto” și cei de la Clubul Copiilor vor interpreta cântece religioase.

Autoritățile vor amenaja și o zonă specială, unde participanții la „Florii și Lumină” vor putea aprinde candele.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite