ACTUALITATE
Tudorică Răducanu, mesaj de Ziua Internaţională a Romilor: Să sărbătorim acasă şi în sufletele noastre!
Astăzi – 8 aprilie, este Ziua Internațională a Romilor. Chiar dacă anul acesta evenimentul cade într-o perioadă nefastă pentru întreagă omenire, pentru toți europenii, pentru toți românii, Tudorică Răducanu, președintele Partidei Romilor PRO Europa Dâmbovița, a ținut în mod deosebit să le transmită un mesaj membrilor comunităților de romi din județ. În momente că acestea solidaritatea, comunicarea şi respectul față de lege sunt esențiale.
Consideră liderul Partidei Romilor Dâmbovița că sărbătoarea romilor care, în anii trecuți, era petrecută în mod tradițional, în bucurie și încărcată de activități socio-culturale, acum în 2020, sub asaltul coronavirusului, trebuie să reprezinte pentru toți romii o zi de reflexie, o zi de calm, o zi în care să ne alimentăm speranțele și să ne pregătim pentru mâine.
„Astăzi, din punct de vedere istoric și social, este marcat un eveniment care ne-a consolidat existența ca etnie, ca tradiții, ca membri ai unei comunități care răspunde la orice chemare și care luptă pentru integrare, pentru normalitate și drepturile egale. Sărbătoarea noastră nu o putem marca, anul acesta, așa cum eram obișnuiți, cu mare bucurie, cu întâlniri, cu manifestări culturale și artistice, cu voie bună.
Pandemia ne obligă pe toți să stăm în casă, să comunicăm fizic cât mai puțin, să respectăm ordinele militare, toate dispozițiile ce vizează prevenirea răspândirii coronavirusul. Dar asta nu ne împiedică să sărbătorim în casele noastre, în sufletele noastre, să fim mândri că facem parte dintr-o comunitate care, în ciuda tuturor opreliștilor istorice, si-a păstrat tradiția și unitatea.
Vă urez tuturor «La mulți ani!». Fiți uniți și mândri că sunteți romi! Vă mai rog să respectați întocmai normele legale impuse de autorități. Tot ceea ce se face este pentru sănătatea noastră, pentru ordine și echilibru în societate”, este mesajul lui Tudorică Răducanu – președintele Partidei Romilor Pro Europa.
ACTUALITATE
Doliu la AJOFM Dâmboviţa. A trecut în neființă Daniel Irimescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Profund îndurerați, am aflat de trecerea în neființă a colegului nostru Daniel Irimescu. Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celui care a fost un coleg bun, un prieten și un profesionist adevărat.
De azi înainte îl vom căuta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Odihnească-se în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița
ACTUALITATE
Patatine, carbonara și friptură de vițel cu salată, totul la doar 10 euro! Nu la Târgoviște, în Catania!
Catania, Sicilia. Locuitorii acestui oraș italian nu trăiesc ca românii cu capul sub tăișul austerității și recensiunii invocate de actualul guvern de coaliție. Aici nu se simt mișcări de prețuri, ca la noi, de la o zi la alta. Există un echilibru în viața de zi cu zi. Nu mergi la magazin azi, iar mâine vezi că eticheta unui produs la rubrica preț s-a schimbat. În restaurante și alte tipuri de localuri publice, se mânca bine și ieftin. Oamenii sunt degajați, relaxați, zâmbesc, primitori. Nici nu ai zice că suntem pe o planetă aflată sub cele mai mari tensiuni de la cel De-al Doilea Război Mondial încoace.
Exemplu. Am intrat într-un restaurant. În centrul Cataniei. La kilometrul zero al acestui vibrant oraș sicilian. Ne-am așezat pe terasă. Atenție, guvernanți și patroni români de restaurante! Am comandat unul dintre cele mai populare meniuri de la acest local. Trei feluri! Primul – cartofi prăjiți, patatine cum se zice pe aici, următorul preparat – paste carbonara. O porție imensă și superdeliciosă, având alături de ea și un bol încărcat vârtos cu parmezan! Stați un pic, nu s-a terminat, deși am fi vrut. Nu mai mergea.

Ospătarul ne-a zâmbit și a relaționat cu noi ca și cum ne cunoștea de 100 de ani. Și a mai venit ceva la masă! O farfurie cu șnițel de vită cu ditamai porția de salată alături! Să mai poți? Totul pentru o singură persoană și la prețul de 10 euro! Păi, la noi, într-un local de centru, dai mai mult de zece euro dacă îți comanzi doar o porție de paste, și nu ca în Italia! Ce să vorbim de friptură de vițel?! În concluzie, unde ne aflăm noi? Suntem în Europa prosperă și cu griji mai puține sau ne chinuim la periferia Bătrânului Continent?

Și asta nu este totul. Să vă mai spun că un pet de 2 litri cu apă plată nu trecea de 0.35 eurocenți în supermarket? Că găsești lapte sicilian la un euro litrul? Că pâinea este mai ieftină ca pe la noi, cât despre gust, ce să mai vorbesc? Trăim în aceeași Europa, dar în lumi diferite.

-
Dâmboviţaacum o săptămânăUPDATE: Agresiunea din Crevedia s-a petrecut în mijlocul drumului, sub privirile șoferilor
-
ACTUALITATEacum 4 zileEmoție, inspirație și dialog autentic la Gala Leadership Feminin 2026, eveniment organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa
-
Dâmboviţaacum o săptămânăUPDATE. Bărbatul din Crevedia înjunghiat de un vecin a decedat!
-
Argeșacum 5 zileAdolescentă de 17 ani, bătută și șantajată de un tânăr de 23 de ani
-
Giurgiuacum o săptămânăFostă directoare de școală, reținută pentru delapidare. Prejudiciul este 94.000 de lei
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMunicipiul Târgoviște se dezvoltă cu bani europeni. Vezi ultimele cifre! VIDEO
-
POLITICacum 5 zileVictor Ponta critică decizia Guvernului Bolojan a reduce bugetul pentru Sănătate și Educație
-
Dâmboviţaacum 4 zileSenatorul Titus Corlățean candidează pentru funcția de secretar general adjunct al Consiliului Europei















