Connect with us

ACTUALITATE

Chindia – FC Bihor 1-0. Drumul spre prima ligă continuă

Publicat

pe

1 Martie. Un pic de ger, dar mult soare. Un fel de promo. Prima zi de primăvară, cel puțin calendaristic. Pe Eugen Popescu, vervă, speranțe de accedere spre prima ligă. Spectatori, câteva mii. Primul meci oficial din 2026. Prima partidă jucată acasă. Poate duce, dacă sunt rezultate bune, spre play off. Entuziasm, temerat totuși.

Gest frumos al reprezentanților Clubului Chindia. Înainte de începerea meciului, au împărțit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor aflate în tribune. Ba chiar în incintele acustice ale stadionului le-a fost urat un călduros și puternic în decibeli „La mulți ani”!

Interesantă și regia asigurată partidei. Muzica introductivă, adecvată. Versuri cu elemente loco.

A început partida. În forță. Ca un motor turat la maxim. Chiar în minutul 2, o ratare spectaculoasă a celor de la Bihor. Publicul, încordat. Un pic mai era ca mingea să intre în poartă. Următorul minut, un alt atac periculos al bihorenilor. Meciul, strâns. Joc, compact. Om la om. Un fault în minutul 4. Spectatorii au sesizat și s-au manifestat ca atare. Arbitrul a lăsat meciul să curgă.

Minutul 11, prima ratare a Chindiei, care a creat emoții în tribune. O lovitură cu capul, bună, dar peste poartă. Meciul a devenit din ce în ce mai alert. Multe faze de gol. Bihorenii au jucat la rupere. Nervozitate. Faulturi cât cuprinde. Publicul agitat. Ușor nemulțumiți de jocul târgoviștenilor. Se auzeau din toate direcțiile un amalgam de sfaturi. Cum se zice în popor: toată lumea se pricepe la politică și… la fotbal!

Comentată în fel și chip prestația arbitrului de centru. Panourile electronice au căzut pentru câteva minute. Pană de curent, probabil. Galeria Chindiei, din ce în ce mai numeroasă și mai organizată. Multă energie! La FC Bihor, liniște. Un singur suporter, dar cu voce!

Revenim la meci. O altă ratare a Chindiei, în minutul 39. Suporterii au oftat adânc, la unison. Ceva nu se leagă. O lovitură pentru Chindia, în minutul 42. A șutat jucătorul cu numărul 10, Florea, din păcate, în zidul creat de bihoreni. Prima repriză, prelungită cu un minut! Încă un cartonaș galben pentru Bihor. A fost avertizat Sebastian Cucu, jucătorul cu numărul 18.

La pauză, în aplauzele publicului, au primit flori și tinerele fotbaliste de la Academia Chindia.

Repriza secundă a început cu un fault, neevidențiat de arbitru. Victima, ca de obicei în acest meci, un jucător de la Chindia. Câteva faze de suspans, consumate la poarta bihorenilor. Spectatorii târgoviștenii cer gol. A încercat Florea să îi mulțumească în minutul 50. Șut puternic, dar pe lângă poartă.

Minutul 52, încă un fault comis de orădeni. Tudor Călin, cu numărul 6, s-a ales cu cartonaș galben. Lovitura de după, executată de târgovișteni, din păcate, nu a adus nici de data asta golul mult dorit.

Au curs gârlă faulturile bihorenilor. Pare a fi o tactică la acești jucători. Cartonaș galben a primit și Konstantinos de la Chindia. După, a fost schimbat cu Plaza. A mai luat un cartonaș galben, jucătorul cu numărul 4 , Popa, evident de la Bihor.

În minutul 73, tribunele au amuțit. Era cât pe aici ca bihorenii să deschidă scorul. Oaspeții au făcut schimbări pe bandă rulantă. Chindia, o altă fază tare, în minutul 81, publicul în delir. Goool! Din păcate, anulat de arbitru. Celea, surprins în ofsaid.

Daniel Florea, considerat cel mai bun jucător în această partidă, afost schimbat în minutul 83 cu Sergiu Jurj.

Goool! Pe bune! În minutul 85! Erupție de aplauze și ovații în tribune. A marcat excelent Robert Necșulescu! 1-0 pentru Chindia! Meciul continuă cu și mai mult aplomb. Jucătorii de la Chindia parcă au mâncat jăratec!

 

Plaza, faultat în minutul 88. Partida prelungită cu 5 minute. Rumoare pe teren. Mici neînțelegeri gestionate prudent de arbitru. Portarul Chindiei a luat și el un cartonaș galben. S-a considerat că a tras de timp, întârziind execuția. Încă o ratare de zile mari a jucătorilor de la Chindia. Meciul se încheie 1-0. Bravo, băieți! Drumul spre prima ligă continuă. Parcă s-a ridicat ceața!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

SucCES și AcCES, două proiecte în sprijinul copiilor cu cerințe speciale din județul Dâmbovița

Publicat

pe

De

Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița a lansat oficial, joi – 19 martie 2026, două proiecte care vizează consolidarea unui sistem educațional adaptat nevoilor tuturor copiilor.


„SucCES – Șanse unice pentru copiii cu CES în educația școlară”


Prin intermediul proiectului „SucCES – Șanse unice pentru copiii cu CES în educația școlară”, instituția propune un model integrat de intervenție educațională care pune în centrul său copilul și dreptul acestuia la educație de calitate.

Proiectul este depus în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), în apelul dedicat incluziunii copiilor și tinerilor cu CES din regiunile mai puțin dezvoltate. Valoarea totală a proiectului este de 2.790.805,79 lei, dintre care 2.666.562,77 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 124.243,02 lei înseamnă contribuția beneficiarului.

Proiectul se adresează unui grup țintă de cel puțin 100 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale, care vor beneficia de servicii educaționale integrate, activități adaptate și sprijin multidisciplinar pentru dezvoltarea competențelor cognitive, sociale și emoționale.

Inițiativa este implementată de Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița-partener 1, precum și cu parteneri asociați – Școala Gimnazială Dragomirești, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” și Școala Gimnazială Specială Târgoviște.

Proiectul are ca obiectiv principal creșterea incluziunii educaționale și sociale a copiilor cu CES, prin dezvoltarea de servicii educaționale integrate, adaptarea resurselor didactice și consolidarea capacității instituționale de sprijin. În acest sens, vor fi realizate investiții în infrastructura educațională, prin înființarea și dotarea unei camere-resursă, achiziția de echipamente asistive și tehnologii multisenzoriale, precum și dezvoltarea unei platforme educaționale digitale accesibile.

Beneficiarii vor participa la activități educaționale inovatoare – de la învățare prin joc și programe de dezvoltare personală, până la activități sportive și culturale – și vor beneficia de servicii specializate, precum consiliere psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin în învățare. De asemenea, părinții vor fi implicați prin programe de consiliere și sprijin parental.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni, contribuind la prevenirea abandonului școlar, creșterea participării la educație și dezvoltarea unui mediu educațional incluziv la nivelul comunității.
Prin această inițiativă, proiectul „SucCES” susține obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021–2027 și ale strategiei „România Educată”, promovând egalitatea de șanse și accesul la educație de calitate pentru toți copiii.


„Suport și Colaborare pentru AcCES egal la educație”


Proiectul „Suport și Colaborare pentru AcCES egal la educație”, depus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, finanțat prin Fondul Social European Plus, are o valoare totală de 2.790.806,74 lei, se desfășoară în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2028 și se adresează unui grup de minimum 100 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale din județul Dâmbovița, care beneficiaă de servicii educaționale integrate și sprijin multidisciplinar.

Implementat de CJRAE Dâmbovița, în parteneriat cu unități de învățământ din județul Dâmbovița, proiectul urmărește creșterea incluziunii educaționale și sociale prin dezvoltarea unei camere-resursă educaționale; utilizarea de materiale didactice adaptate și tehnologii multisenzoriale; dezvoltarea unei platforme educaționale digitale accesibile; activități educaționale interactive, sportive și culturale; servicii de consiliere psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin în învățare; programe de consiliere și sprijin parental.

Activitățile proiectului se derulează în următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Răzvad, Școala Gimnazială Iedera de Jos, Școala Gimnazială Cricov Valea Lungă, Liceul Tehnologic „Udrea Băleanu” Băleni și Școala Gimnazială Specială Târgoviște.

Prin implementarea acestui proiect, CJRAE Dâmbovița contribuie la prevenirea abandonului școlar și la creșterea participării la educație a copiilor cu cerințe educaționale speciale, consolidând colaborarea dintre școală, familie și comunitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Evenimente pentru public organizate la Târgoviște, cu prilejul Zilei Poliției Române 2026

Publicat

pe

Foto arhivă

IPJ Dâmbovița organizează, cu ocazia Zilei Poliției Române, sărbătorită anual pe data de 25 martie, o serie de evenimente dedicate comunității, prin care va fi adusă mai aproape de public tehnica din dotare, autospecialele și o parte din activitățile specifice muncii de poliție, după cum urmează:

– În weekend, 21-22 martie 2026, în intervalul orar 10:00-14:00, în parcarea Dâmbovița Mall: expoziție de autospeciale și tehnică din dotare;
– Miercuri, 25 martie 2026, în intervalul orar 10:00-15:00, în Piața Tricolorului, din municipiul Târgoviște: expoziție de tehnică și autospeciale, activități de poliție criminalistică, precum și alte activități interactive.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite