ACTUALITATE
Prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor, teme dezbătute de comunitatea găeșteană
Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a participat astăzi, 20 martie 2026, la activitățile educative derulate la Colegiul Național „Vladimir Streinu” și la Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”, sub titulatura „Antidrog și Antiviolență”. A precizat Alexandru Iorga după consumarea acestor întâlniri între elevi, cadre didactice, polițiști din sistemul penitenciar și reprezentanți ai societății civile că semnalul tras este extrem de important pentru întreaga comunitate, având ca scop prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor.
„Le mulțumesc în mod deosebit lui Marian Tudor și lui Octavian Ionică pentru că au ales să se implice voluntar, fără nicio recompensă, doar din dorința sinceră de a ajuta și de a contribui la protejarea viitorului copiilor noștri. Astfel de oameni fac diferența în comunitate.
Mulțumesc cadrelor didactice pentru deschidere și sprijin, dar mai ales elevilor care au participat, pentru implicare, atenție și dorința de a înțelege. Voi sunteți viitorul acestui oraș, iar responsabilitatea și alegerile voastre de astăzi vor construi Găeștiul de mâine.
Ca primar, voi susține în continuare astfel de inițiative, pentru că prevenția, educația și dialogul sunt cheia unei comunități sănătoase.Găeștiul are viitor. Iar noi avem datoria să îl protejăm, împreună”, a fost mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATE
SucCES și AcCES, două proiecte în sprijinul copiilor cu cerințe speciale din județul Dâmbovița
Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița a lansat oficial, joi – 19 martie 2026, două proiecte care vizează consolidarea unui sistem educațional adaptat nevoilor tuturor copiilor.
„SucCES – Șanse unice pentru copiii cu CES în educația școlară”
Prin intermediul proiectului „SucCES – Șanse unice pentru copiii cu CES în educația școlară”, instituția propune un model integrat de intervenție educațională care pune în centrul său copilul și dreptul acestuia la educație de calitate.
Proiectul este depus în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), în apelul dedicat incluziunii copiilor și tinerilor cu CES din regiunile mai puțin dezvoltate. Valoarea totală a proiectului este de 2.790.805,79 lei, dintre care 2.666.562,77 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 124.243,02 lei înseamnă contribuția beneficiarului.
Proiectul se adresează unui grup țintă de cel puțin 100 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale, care vor beneficia de servicii educaționale integrate, activități adaptate și sprijin multidisciplinar pentru dezvoltarea competențelor cognitive, sociale și emoționale.
Inițiativa este implementată de Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița-partener 1, precum și cu parteneri asociați – Școala Gimnazială Dragomirești, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” și Școala Gimnazială Specială Târgoviște.

Proiectul are ca obiectiv principal creșterea incluziunii educaționale și sociale a copiilor cu CES, prin dezvoltarea de servicii educaționale integrate, adaptarea resurselor didactice și consolidarea capacității instituționale de sprijin. În acest sens, vor fi realizate investiții în infrastructura educațională, prin înființarea și dotarea unei camere-resursă, achiziția de echipamente asistive și tehnologii multisenzoriale, precum și dezvoltarea unei platforme educaționale digitale accesibile.
Beneficiarii vor participa la activități educaționale inovatoare – de la învățare prin joc și programe de dezvoltare personală, până la activități sportive și culturale – și vor beneficia de servicii specializate, precum consiliere psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin în învățare. De asemenea, părinții vor fi implicați prin programe de consiliere și sprijin parental.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni, contribuind la prevenirea abandonului școlar, creșterea participării la educație și dezvoltarea unui mediu educațional incluziv la nivelul comunității.
Prin această inițiativă, proiectul „SucCES” susține obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021–2027 și ale strategiei „România Educată”, promovând egalitatea de șanse și accesul la educație de calitate pentru toți copiii.
„Suport și Colaborare pentru AcCES egal la educație”
Proiectul „Suport și Colaborare pentru AcCES egal la educație”, depus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, finanțat prin Fondul Social European Plus, are o valoare totală de 2.790.806,74 lei, se desfășoară în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2028 și se adresează unui grup de minimum 100 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale din județul Dâmbovița, care beneficiaă de servicii educaționale integrate și sprijin multidisciplinar.
Implementat de CJRAE Dâmbovița, în parteneriat cu unități de învățământ din județul Dâmbovița, proiectul urmărește creșterea incluziunii educaționale și sociale prin dezvoltarea unei camere-resursă educaționale; utilizarea de materiale didactice adaptate și tehnologii multisenzoriale; dezvoltarea unei platforme educaționale digitale accesibile; activități educaționale interactive, sportive și culturale; servicii de consiliere psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin în învățare; programe de consiliere și sprijin parental.
Activitățile proiectului se derulează în următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Răzvad, Școala Gimnazială Iedera de Jos, Școala Gimnazială Cricov Valea Lungă, Liceul Tehnologic „Udrea Băleanu” Băleni și Școala Gimnazială Specială Târgoviște.
Prin implementarea acestui proiect, CJRAE Dâmbovița contribuie la prevenirea abandonului școlar și la creșterea participării la educație a copiilor cu cerințe educaționale speciale, consolidând colaborarea dintre școală, familie și comunitate.
ACTUALITATE
Evenimente pentru public organizate la Târgoviște, cu prilejul Zilei Poliției Române 2026
IPJ Dâmbovița organizează, cu ocazia Zilei Poliției Române, sărbătorită anual pe data de 25 martie, o serie de evenimente dedicate comunității, prin care va fi adusă mai aproape de public tehnica din dotare, autospecialele și o parte din activitățile specifice muncii de poliție, după cum urmează:
– În weekend, 21-22 martie 2026, în intervalul orar 10:00-14:00, în parcarea Dâmbovița Mall: expoziție de autospeciale și tehnică din dotare;
– Miercuri, 25 martie 2026, în intervalul orar 10:00-15:00, în Piața Tricolorului, din municipiul Târgoviște: expoziție de tehnică și autospeciale, activități de poliție criminalistică, precum și alte activități interactive.
-
ACTUALITATEacum 3 zileDoliu în Primăria Târgoviște. A încetat din viață Cristina Nica. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
-
ACTUALITATEacum 2 zileTârgoviște: Sicriul cu trupul neînsuflețit al Cristinei Nica va fi depus la capela Bisericii Sfântul Dumitru
-
ACTUALITATEacum o săptămânăEmoție, inspirație și dialog autentic la Gala Leadership Feminin 2026, eveniment organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa
-
ACTUALITATEacum 5 zileDoliu la AJOFM Dâmboviţa. A trecut în neființă Daniel Irimescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
-
Argeșacum o săptămânăAdolescentă de 17 ani, bătută și șantajată de un tânăr de 23 de ani
-
ACTUALITATEacum 7 zilePatatine, carbonara și friptură de vițel cu salată, totul la doar 10 euro! Nu la Târgoviște, în Catania!
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște se dezvoltă cu bani europeni. Vezi ultimele cifre! VIDEO
-
Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Titus Corlățean: Aderarea României la OCDE în 2026 este esențială pentru dezvoltarea economică și socială a țării noastre















