Ziua ta, Românie, iartă-ne, ne-a prins din nou triști. Mohorâți, ca vremea de afară! Să știi, purtăm în suflet speranța aceea de mai bine, dar e din ce în ce mai micuță. Săraca! Biata de ea! Stă chircită, plăpândă. Îi este teamă să mai privească la viitor. Se bucură mai mult de trecut. Înainte nu pare să fie nimic. Haos. Incertitudine.

Cum am putea, draga noastră țară, să fim altfel, veseli, deschiși, calzi, mândri, când ăștia care se fac acum că îți conduc destinul caută să ne pună în genunchi, se luptă cu tine, cu noi? Pare că nu este deloc de bine!

Ai văzut, Românie, ne-au mărit impozitele, prețul la gaze naturale, la energie, chiar și la bruma de viață! Vor să pună taxe și pe acoperișuri, pe sere și solarii. Poate se gândesc să ne ceară impozit și pe aerul pe care îl respirăm! Pe conștiință! Nu știu altceva, Românie! Ăștia sunt! Ei cu ei. La atâta se pricep, să pună biruri în cârca amărâtului, obicei care vine din istorie. Nu ești tu de vină, Românie! Poate destinul. Noi i-am ales. Anapoda. Am crezut că o fi bine…

Ce să ne bucure de ziua ta, Românie? Poate doar frumusețea ta, trecutul glorios al eroilor, al pălmașilor luați de la coasă și plug care au pierit neștiuți de nimeni în războaie, departe de cuibul lor, pentru a-ți apăra fruntariile. Ne bucură munții, izvoarele, râurile, pădurile, câmpurile mănoase, câte mai sunt ale noastre! Ne întărește Dunărea, Marea cea Mare, cântul și versul tău duios. Ne ține tari credința, Românie! În Dumnezeu și în tine!

Este ziua ta, Românie! Îți dorim noi, cei mulți, care nu ne așezăm falși în tribune, cu chipuri reci, să urmărim parade și să citim alocuțiuni din gest reflex, cu gura, nu însă și cu sufletul, să te bucuri de noi, poporul! Încă mai zâmbim curat, sincer. Încă avem rădăcinile tari!

Să te ții mândră, Românie! Să mai rabzi un pic la cât ai răbdat timp de secole! Poate o veni cu adevărat și ziua ta, ziua noastră! Încă suntem aici! Și tu, și noi! Te iubim, Românie!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

A trecut un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale. Ăla care a fost anulat. Așa, intempestiv. Ejectat din organismul social, de parcă ar fi fost un bol otrăvitor ce ar fi schimbat ordinea, sistemul, cursul firesc al lucrurilor, evident ăla care trebuie. Nu eram în țară în acel moment. Bântuiam pe undeva prin Franța. Am votat și eu odată cu Diaspora. Îmi amintesc că toată lumea care intra în acea secție era entuziasmată, deschisă, vibrantă. Toți spuneau pe acolo, că, gata, vine schimbarea! România iese din acest joc perfid de domino în care este ținută de o clasă politică și de un sistem nevăzut, bine îmbârligați, prinși cu ventuzele de resurse, care nu vor în ruptul capului să cedeze puterea.

Surpriza a venit câteva ore mai târziu. Ciucă, Ciolacu, Geoană au fost măturați. Scoși din jocul electoral pe ușa din spate. A fost cea mai cumplită lovitură pe care au primit-o partidele abonate la schimbul de putere din 1990 încoace. Ne-am trezit pe prima scenă electorală a țării cu Elena Lasconi și Călin Georgescu. O premieră pentru România. Pentru unii, amară. O resuscitare violentă! O surpriză care a bulversat sistemul, a făcut să se cutremure baronii care tot stau prin Parlament și prin guverne, ca și cum ar fi eminențe indispensabile și în țara asta nu se mai găsește nimeni ca ei.

Apoi, așa, ca o boare de toamnă căzută spre a ne măguli conștiințele pline de vomă și a ne ancora în perplex, a venit decizia Curții Constituționale de a anula alegerile. Gata. Am zis. Democrația întoarce foaia. Aia unde ne așteaptă neprevăzutul, unde totul este posibil, unde poți fi transformat, la cerere sau la comandă, într-un proscris social. Și, uite așa, nu mă mai pierd în amănunte arhicunoscute, am intrat din nou în rând, la pas cu Europa. Tonul a fost dat tot de cei de ieri, de azi și, cu siguranță, de mâine. Ce a venit după, știm.

Cum am spus, a fost anul în care nu am câștigat nimic. Reîntoarcerea la firesc. Ăla în care unii rămân „totul”, iar restul „nimic”…

Urmărește Incomod Media și pe Google News