Ialomiţa
Ialomițean, reținut de polițiști după ce a omorât un câine
Un bărbat de 59 de ani, din comuna Condeești, județul Ialomița, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Individul fără inimă, ieri – 30 ianuarie 2026, a omorât un câine. Practic, acesta a legat bietul patruped de o căruță și l-a târât până când a murit. Polițiștii au fost sesizați despre această faptă de un cetățean din comuna Bărcănești.
Cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Ialomiţa
Rămășițe posibil umane, găsite în Cartierul Tineretului din municipiul Slobozia
Polițiștii din Ialomița au fost sesizați, astăzi 31 ianuarie 2026, cu privire la faptul că, lângă o locuință din municipiul Slobozia – Cartierul Tineretului, au fost observate rămășițe, posibil umane. Apelul la 112 a fost efectuat, în această dimineață, de o persoană care își plimba câinele.
„Imediat au fost demarate căutări în zonă, de către 40 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, precum și de două echipe canine, una specializată pentru prelucrarea urmei de miros și una pentru detectarea cadavrelor.
A fost verificată o suprafață de 122 de hectare, nefiind identificate aspecte care să conducă la soluționarea cauzei. La activități a fost utilizată și drona Poliției Locale Slobozia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Ialomița.
Ialomiţa
Femeie de 76 de ani găsită carbonizată într-o casă mistuită de foc
O femeie de 76 de ani a fost găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de flăcări în localitatea Munteni Buzău, din județul Ialomița. Nenorocirea s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 01:00.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul din Slobozia. Incendiul se pare că a pornit de la o țigară aprinsă lăsată nesupravegheată.
Când au sosit militarii, flăcările cuprinsese întreaga locuință. Pompierii s-au luptat aproximativ 5 ore cu flacările care au distrus casa pe o suprafață de peste 130 mp.
Din nefericire, într-una dintre camerele casei a fost găsit corpul carbonizat al unei femei cu vârsta de aproximativ 76 de ani.
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInterviu cu primarul orașului Găești, Alexandru Iorga: Sunt optimist că voi reuși să realizez tot ceea ce mi-am propus pentru comunitate
-
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere, validare și prelucrare date
-
Prahovaacum 7 zileAccident mortal în Dițești, județul Prahova. A decedat un tânăr de 29 de ani
-
ACTUALITATEacum 6 zilePentru o vreme, din motive de sănătate, prof. univ. dr. George Coandă s-a retras de la conducerea UZPR Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum 3 zileMoft de agent de pază în spital: A ridicat pacienta de pe scaun fiindcă el nu-și desfășoară activitatea în picioare!
-
ACTUALITATEacum 5 zileJurnalistul Sorin Roșca Stănescu, despre proiectul centralei nucleare de la Doicești: „O uriașă țeapă pe care a și început să o încaseze România”!
-
ACTUALITATEacum 2 zilePrimăriile trebuie să asigure găzduire agresorilor scoși din locuință, în caz de violență domestică
-
Dâmboviţaacum 4 zilePercheziții în Târgoviște într-un caz care-l vizează pe cunoscutul medic Cristian Andrei















