Tradiția Geavrelelor, unică la nivel național, nu s-a pierdut la Morteni, județul Dâmbovița. Primarul comunei, Ionel Olteanu, a ținut musai ca acest obicei străvechi, cu rădăcini adânci, moștenit din tată-n fiu, să rămână viu, nealterat de capriciile vremurilor. Și a reușit.

Tinerii din Morteni s-au prins cu bucurie și emoție și anul acesta, în ziua de Bobotează, în acest dans al tradițiilor, care, așa cum a remarcat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, ține comunitatea unită și trainică. Potrivit obiceiului, tinerii au împodobit cu entuziasm cele patru steaguri, ca semne ale cătunelor ce alcătuiesc așezarea – Centrul, Braniştea, Florica şi Băjenari.

„În fapt, sunt împodobite patru prăjini de 10-14 metri lungime şi o circumferinţă de 10-15 de cm, dintr-un lemn foarte rezistent şi flexibil: frasin, carpen sau alun sălbatic. Este deosebit de importantă alegerea prăjinei, întrucât există credinţă că, dacă aceasta se rupe în timpul ritualului, sigur se va întâmpla ceva rău sau chiar moartea unuia dintre stegari. Dacă există gemeni, unul dintre ei va muri, iar ritualul nu mai poate fi reluat decât după 7 ani. Stegarii sunt tineri necăsătoriţi, serioşi şi cinstiţi, constituiţi în patru cete, reprezentând cele 4 sate ale comunei Morteni: Morteni, Branişte, Băjenari şi Florica. Timpul maxim în care ei pot activa în cadrul unei cete este de 7 ani. De asemenea, se poate spune că stegarii poartă un fel de uniformă, la care reprezentativă este cămaşa, peste care se petrec, în formă de X, bete ţesute în război.

Cu două săptămâni înainte de sărbătoare, tinerii stabilesc gazda la care se va împodobi steagul. În perioada de până la Bobotează, tinerii parcurg satul în lung şi-n lat pentru a strânge geavrelele necesare împodobirii steagului. Unul dintre ei are responsabilitatea obiectelor strânse, ţinându-se o evidenţă pentru a fi înapoiate fetelor şi femeilor care le-au oferit. Fiecare batistă cusută are un semn distinctiv, de obicei iniţialele celei care a confecţionat-o. Batistele sunt cusute peste an de fetele nemăritate, iar bătrânii spun că cele mai harnice, cele care au mai multe batiste, au şanse mari să se căsătorească în anul ce tocmai a început. Pentru ca prăjinile să fie cât mai frumoase, la împodobirea acestora sunt utilizaţi şi ciucuri din lână viu coloraţi şi panglici de mătase. Geavrelele sunt legate pe prăjină numai cu ajutorul betelor, lungi de 2-4 metri, în prinderea geavrelelor nefolosindu-se cuiele. În vârful prăjinilor se montează o cruce şi un buchet de busuioc. Pentru împodobirea unui steag sunt necesare 1000 -1500 de geavrele, iar legarea acestora de prăjină este făcută doar de cunoscători. Peste noapte, tinerii fac de strajă, pentru ca steagul lor să nu fie furat. Acest lucru ar aduce nu numai nevoia răscumpărării obiectelor, ci şi o mare ruşine celor ce nu au reuşit să păzească steagul.

Partea esenţială a ceremonialului se desfăşoară în ziua de Bobotează. Tot satul participă la obicei. Fiecare steag este purtat de la gazdă la primărie, locul de întâlnire al tuturor locuitorilor. Flăcăii ridică şi aşază steagurile vertical, rezemate de o clădire publică din centrul comunei, în aşteptarea preotului. Acesta, după sfinţirea apelor, stropeşte cu aghiazmă vârfurile celor patru steaguri care, imediat după botez, sunt aruncate – „date în sus”, fiind lăsate să cadă şi prinse în zbor pe braţe, după care aruncate din nou. Stegarii însoţesc acţiunea cu strigături: „Hăăăp! Hăăăp! Hăăăp!”.

După încheierea slujbei, urmează ridicarea şi scuturarea steagurilor. Pentru ridicare este nevoie de o tehnică pe care participanţii o cunosc. Se sapă o mică groapă în pământ, în care se fixează un capăt al prăjinii, iar ridicarea începe de la vârf, până când steagul ajunge în poziţie verticală. Apoi este scuturat, geavrelele şi celelalte obiecte ce îl împodobesc creând o imagine unică. Măiestria împodobirii abia în acest moment este pusă, pe deplin, în evidenţă. La sfârşitul zilei, stegarii se adună la casa gazdei, unde petrec până dimineaţă. Aceste întâlniri sunt aşteptate de cei necăsătoriţii, deseori momentul fiind prielnic pentru legarea unor căsătorii solide. Pe 8 ianuarie, steagurile se desfac, busuiocul din vârf împărţindu-se între cei prezenţi şi fiind păstrat cu sfinţenie la icoane. În zilele următoare, geavrelele sunt înapoiate proprietarelor, în baza tabelului minuţios întocmit la iniţierea ritualului. Aşa se face că geavrelele trec din generaţie în generaţie şi uneori sunt martori de veacuri ai ceremonialului. Prăjina este păstrată peste an de un gospodar de nădejde, care are responsabilitatea îngrijirii acesteia. Iar la anul, din nou: „Hăăăp! Hăăăp! Hăăăp!”, precizează cercetătorul ştiinţific dr. Adriana Cuciureanu, de la Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională Dâmboviţa.

Anul acesta, alături de tinerii din comună și de primarul Ionel Olteanu, au fost prezenți la Sărbătoarea Geavrelelor: Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, prefectul Marian Tănase, secretarul de stat Ionuț Săvoiu și mai mulți primari din zona de sud a județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

În pragul anului decretat „Anul Brâncuși”, ultima expoziție dedicată multiplului artist de la Hobița s-a bucurat de succes la Cracovia. Intitulată „Brâncuși. Sculptând cu lumina”, expoziția a făcut parte din Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, cel mai amplu program de diplomație culturală derulat de statul român în Polonia, în perioada iunie 2024 – decembrie 2025, care a inclus peste 300 de evenimente derulate în 13 orașe poloneze, la care au participat direct peste 150.000 de persoane.

Expoziția „Brâncuși. Sculptând cu lumina” a fost însoțită de un catalog în care Doina Lemny explică evoluția artei fotografice în contextul întregii creații brâncușiene și în care sunt reproduse fotografiile originale expuse, precum și imagini semnate de fotograful Ion Miclea cu ansamblul monumental de la Târgu-Jiu.

Detalii despre Expoziția de la Cracovia pot fi găsite în articolul https://www.icr.ro/pagini/publicul-polonez-fascinat-de-fotografiile-realizate-de-brancusi).

2026 – „Anul Constantin Brâncuşi”

Anul 2026 a fost instituit prin lege ca „Anul Constantin Brâncuşi”, pentru aniversarea a 150 de ani de la naşterea artistului Constantin Brâncuşi. Conform legii, pe tot parcursul anului 2026, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic / material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi.

I.P. Bradiceni: Brâncuși a intuit fizica cuantică

Scopul acestui eseu e să reliefăm indicii că Brâncuși a sculptat în mod științific cu lumina, pitind ecuații optice și luminice în opera sa de căpătâi, cea de la Târgu-Jiu.

Încă din 2017, Ion Popescu Bradiceni scria despre Brâncuși, în Gorjeanul: „Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică” . Mă alătur, fără rezerve, acestei ipoteze.

Potrivit mai multor surse exclusiv românești, printre care CentrulBrancusi.ro (Doru Strîmbulescu, 2016), sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Phidias în antichitate, Michelangelo în perioada Renașterii și Brâncuși în secolul XX.

Litera greacă Phi (φ) a fost introdusă ca simbol pentru raportul de aur, 1,618:1, cu referire la Phidias. Se spunea despre Fidias: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”.

Mai multe studii sugerează că Michelangelo a ascuns cunoștințe științifice în Capela Sixtină.

Dar Brâncuși?

Aceeași întrebare o pune și Doru Strîmbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra Mesei Tăcerii și a Porții Sărutului, sau în formele romboidale ale Coloanei fără sfârșit, un sens, un adevăr, o semnificație, un cod pe care nu îl putem descifra?”

Răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea dacă Brâncuși a avut astfel de intenții este afirmativ. Ideea că ansamblul a fost „proiectat ca o devenire” ar putea fi dovedită printr-o simplă măsurare. Cu toate acestea, Noica s-a abținut să facă acea măsurătoare, declarând: „Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbușească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda și-ar pierde din exactitate”.

Capela Sixtină a pierdut ceva pentru că Michelangelo a adăugat o dimensiune științifică, sau zeii sculptați de Fidias cu raportul de aur? Cu siguranță nu. În mod similar, dacă Brâncuși a integrat fizica cuantică în Ansamblul său, el nu a pierdut precizia, căci fizica cuantică deschide ușa magiei pure. Nimic exact nu o poate înțelege pe deplin. O îmblânzim doar statistic, sub imperiul probabilităților.

„Voi nu știți ce vă las eu aici”

Acestea sunt enigmaticele cuvinte ale creatorului trilogiei din Târgu Jiu. Calcule pitite însă de Brâncuși sub zecimale meșteșugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, potrivit Wikipedia: „Masa Tăcerii e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, Poarta Sărutului de 5,13 metri și Coloana Infinitului, de 29,35 metri.” Am observat că pătratul lui 5,13 este același cu produsul dintre 0,9 și 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălțimi, între rapoartele Masa Tăcerii / Poarta Sărutului și Poarta Sărutului / Coloana Infinitului. Acest raport geometrico-focal oglindește o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuși a fost un creator luminos e relevat de mai multe dintre creațiile lui.

În plus, în cartea „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobița ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri.

„Brâncuși își face de pe acum o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”, atenționează Moni Stănilă.

Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu?

Atenție la citatul: „Coloana Infinitului. Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul” (Brâncuși)

Iată indicii: strămutat la Paris, Brâncuși a fost aproape de izvoarele și creuzetul mecanicii cuantice. Așa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriașă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young, dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuși.

Coloana Infinitului reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traiectorie, forma Coloanei formată din „mărgelele” dragi lui Brâncuși, cuprinde și aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice.

Poarta Sărutului e dubla fantă din experiment, adică cele două portițe prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenția caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuși pare că a fost pezevenghi, fiindcă, zicându-i și dându-i înfățișarea de Poartă cu o singură deschidere amplă, disimulează perechea de fante care sunt, de fapt, săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt și înguste e taman ideea experimentului cuantic.

În fine, Masa Tăcerii e imaginea descompunerii, a „franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condițiile în care e notoriu în mecanica cuantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va „îmbucătăți”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, Masa Tăcerii pare că sugerează o viziune, la scară uriașă, a structurii atomului. Aleea scaunelor doar subliniază și mai bine această metaforă cuantică a lui Brâncuși.

Aplecarea lui Brâncuși față de profunzimile materiei, luminii și de esențe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului.

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuși efortul său de a atinge granițele micro-materiei.

Contemporan cu „Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuși avea propria viziune despre divinitate și mărul cunoașterii. Adică Brâncuși interfera între propriile sale crezuri: „Să creezi ca un Zeu” și „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”. Deci v-aș propune să privim ca testament cultural „Sfânta Treime” a lui Brâncuși.

Alte lucrări artistice care-l leagă pe Brâncuși de ecuații fizice

Artistul Romeo Niram a realizat expoziția „Brâncuși E=MC2” cu referire la celebra ecuație a lui Einstein care leagă energia de masă și pătratul vitezei luminii.

Un exemplu fascinant în sensul aspectelor cuantice este includerea lui Brâncuși, între Einstein, Bach, Da Vinci și Marie Curie, într-un proiect artistic contemporan Quanticisme, lansat de pictor-sculptorul francez Servant-Ermes în 2014. Acest proiect promova colaborarea dintre cultură și știință, sugerând că marii gânditori din diverse domenii ar putea contribui la progresul cercetării.

A consemnat,
Cristian Horgos – fost profesor de matematică-informatică

Imaginea cu Brâncuși pe care o atașăm se regăsește în articolul în limba franceză:
Bordeaux: exposition ‘Portraits Quantistes’ par Servant-Ermes
https://www.aquitaineonline.com/actualites-en-aquitaine/bordeaux-metropole/5658-bordeaux-exposition-portraits-quantistes-par-servant-ermes.html

Urmărește Incomod Media și pe Google News