Argeș
Accident cu trei victime în municipiul Curtea de Argeș
Două autoturisme au suferit avarii serioase după ce aj intrat în coliziune, în această după-amiază, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Curtea de Argeș.
Potrivit ISU, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind ulterior transportată la spital.
La fața locului au acționat pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș. De asemenea, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.
Argeș
Bărbat reținut pentru amenințare și incendiere. Un cal a murit cuprins de flăcări
Un bărbat de 58 de ani, din comuna Băbana, județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere prin incendiere și uciderea cu intenție a animalelor.
Polițiștii de la Secția Rurală Poiana Lacului au demarat ancheta imediat după producerea unui incendiu la o anexă gospodărească în urma căruia un biet cal a murit cuprins de flăcări. Potrivit cercetărilor, focul a fost pus intenționat de către persoana aflată acum în stare de reținere.
Înainte de a provoca incendiul, bărbatul a amenințat-o cu acte de violență pe proprietara gospodăriei, o femeie de 43 de ani, iar în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, folosindu-se de o brichetă, a pus foc grajdului în care se afla o cabalină care, din păcate, nu a mai putut fi salvată.
Incendiatorul va fi prezentat astăzi în fața procurorilor pentru a fi luate măsurile preventive legale. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
ACTUALITATE
Vizitează gratuit Muzeul Golești pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale
Joi – 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naționale, Muzeul Goleşti – județul Argeș poate fi vizitat gratuit. Vorbim despre un loc în care se desfăşoară aproape şase secole de istorie, cultură şi tradiţie. Program: 08:00-16:00.
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Vulcana Pandele nu mai bate pasul pe loc. Actualul primar are în lucru investiții importante
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUtilaje de deszăpezire din 1967! Asta a lăsat moștenire fostul primar al orașului Găești
-
ACTUALITATEacum 3 zileITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie dacă ai mai mult de 10 angajați
-
SOCIALacum o săptămânăAtac la mănăstire, în miez de noapte. Trei bărbați au încercat să fure bani și bunuri
-
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDoi consilieri din Dărmănești au contestat noile impozite locale. „Există deja exemple de succes în alte județe”!
-
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Târgoviște va derula o investiție de 20 de milioane de lei la Liceul „Nicolae Ciorănescu”. VIDEO
-
Dâmboviţaacum o săptămânăSenatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, pe locul 4 din 133, cu 71 de propuneri legislative
-
ACTUALITATEacum 6 zile„Jurnalul sinelui despre sine”, o carte despre simplitatea și frumusețea gândului trăit…















