ACTUALITATE
Găești: Acțiune de prevenire a violenței în scoli. Dialogul vindecă, iar implicarea schimbă destine!
Sala de festivități a Casei de Cultură din Găești, județul Dâmbovița, s-a dovedit, aseară – 30 ianuarie 2026, a fi neîncăpătoare pentru persoanele interesate (elevi, părinți, locuitori ai orașului) să fie stopat fenomenul violenței în școli, care a luat amploare în ultimul timp. Evenimentul a fost organizat de Primăria Găești, Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu”, Inspectoratul Școlar și, evident, Inspectoratul Județean de Poliție, prin compartimentul de specialitate.
Alături de primarul Alexandru Iorga, s-au aflat la această misiune de informare și de dialog deschis despre prevenirea violenței și bullyngu-lui în unitățile de învățământ: șeful IPJ Dâmbovița -comisarul șef Viorel Polexe, inspectorul școlar general Valentin Stancu, ofițeri psihologi din cadrul Spitalului Penitenciar Mioveni, alți reprezentanți ai unor instituții implicate în prevenirea acestui fenomen social deosebit de periculos.

„A fost o discuție sinceră, necesară și curajoasă, pornită dintr-o convingere clară: siguranța copiilor noștri trebuie să fie o prioritate reală, zi de zi, nu doar un subiect de discurs.
Mulțumesc, în primul rând, părinților care au fost prezenți, pentru că au ales să fie implicați, să asculte și să vorbească deschis.
Mulțumesc cadrelor didactice și tuturor celor prezenți, pentru responsabilitate și pentru dorința de a construi soluții, nu de a căuta vinovați. Aceste întâlniri nu se opresc aici. Ele continuă pentru că prevenția salvează, dialogul vindecă, iar implicarea schimbă destine.
Administrația locală este și va rămâne parte activă din acest mecanism, alături de toate instituțiile cu atribuții în acest domeniu”, a transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

ACTUALITATE
Simona Halep și-a cumpărat vilă în complexul rezidențial de la Niculești, județul Dâmbovița
Renumita tenismenă Simona Halep a devenit dâmbovițeancă! Din câte se pare, sportiva a cumpărat una dintre vilele de lux edificate la Niculești, în resortul dezvoltat de un investitor turc unde va funcționa și unul dintre cele mai mari și dotate terenuri de golf din Europa.
Se aude că ar deține acolo o proprietate și deputatul Victor Ponta, care, în afară de faptul că este jucător de golf, este și bun prieten cu omul de afaceri turc.
Simona Halep și-a achiziționat vila de lux cu suma de 600.000 de euro. Suprafața construită este de 255 de mp. Din câte am aflat, imobilul din complexul rezidential de la Niculești va fi folosit de Simona Halep în regim de casă de vacanță.
Pentru viluța de la marginea Niculeștiul, tenismena nu va plăti un impozit consistent. Sumele pe care le datorează, stabilite de Consiliul local Niculești ținând cont de ordonanța cu pricina a Guvernului Bolojan, nu sunt așa de mari. Simona Halep va achita puțin peste 1.000 de lei anual.
ACTUALITATE
Școala „I. Al. Brătescu-Voinești” Târgoviște militează pentru nonviolență, prin înțelegere și comunicare
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dâmbovița a aniversat, ieri (30 ianuarie 2026), 18 ani de la înființare – 18 ani de sprijin, echilibru, incluziune și dedicare pentru educație și starea de bine a elevilor.
Tot pe 30 ianuarie, Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești” din Târgoviște a marcat „Ziua internațională a nonviolenței în școală”, vorbind despre emoții, respect și empatie prin activități specifice.
„Această zi a devenit o celebrare a emoțiilor exprimate liber, pentru că o școală sigură se construiește prin înțelegere și comunicare. Fiecare emoție contează. Fără violență. Împreună!”, a transmis directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Alexandru Brătescu Voinești” Târgoviște – prof. Corina Luțescu.
„Ziua internațională a nonviolenței în școală” este marcată anual în data de 30 ianuarie.
A consemnat,
Mădălina Zamfir
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInterviu cu primarul orașului Găești, Alexandru Iorga: Sunt optimist că voi reuși să realizez tot ceea ce mi-am propus pentru comunitate
-
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere, validare și prelucrare date
-
Prahovaacum 7 zileAccident mortal în Dițești, județul Prahova. A decedat un tânăr de 29 de ani
-
ACTUALITATEacum 6 zilePentru o vreme, din motive de sănătate, prof. univ. dr. George Coandă s-a retras de la conducerea UZPR Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum 3 zileMoft de agent de pază în spital: A ridicat pacienta de pe scaun fiindcă el nu-și desfășoară activitatea în picioare!
-
ACTUALITATEacum 5 zileJurnalistul Sorin Roșca Stănescu, despre proiectul centralei nucleare de la Doicești: „O uriașă țeapă pe care a și început să o încaseze România”!
-
ACTUALITATEacum 2 zilePrimăriile trebuie să asigure găzduire agresorilor scoși din locuință, în caz de violență domestică
-
Dâmboviţaacum 4 zilePercheziții în Târgoviște într-un caz care-l vizează pe cunoscutul medic Cristian Andrei















