SOCIAL
Alertă în România. Polițiștii caută un deținut condamnat pentru omor
Poliția Capitalei a fost sesizată, astăzi – 26 ianuarie 2026, de către Penitenciarul Rahova despre faptul că un cetățean de naționalitatea turcă (Atas Abdullah), care era încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a beneficiat de permisie în perioada 23-26 ianuarie 2026 și nu a mai revenit în penitenciar.
Bărbatul în cauză a fost căutat la domiciliu (orașul Voluntari), fără a fi găsit. Au fost demarate verificări, pentru localizarea bărbatului.
Dacă l-ați văzut sau aveți informații despre acesta, apelați 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de poliție.
Giurgiu
Bărbat din Bulgaria a furat bunurile unui șofer olandez implicat într-un accident rutier
Un cetățean bulgar care a tranzitat, sâmbătă – 24 ianuarie 2026, perimetrul unde a avut loc un accident de circulație, în județul Vâlcea, a oprit autoutilitara și a sustras două trolere cu obiecte personale și articole de îmbrăcăminte, precum și o geantă ce conținea echipamente electronice și alte obiecte de uz personal. Bărbatul a fost prins pe DN5, în județul Giurgiu, ca urmare a cooperării structurilor Poliției de Frontieră și ale IPJ Vâlcea. Bunurile furate au fost recuperate și predate proprietarului, un șofer olandez implicat în evenimentul rutier produs în județul Vâlcea.
„În data de 24 ianuarie 2026, în jurul orei 14.45, Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a informat autoritățile competente cu privire la producerea unui accident rutier în zona localității Robești, județul Vâlcea, precum și faptul că un cetățean bulgar, aflat în zonă și neimplicat în accident, ar fi sustras bunuri aparținând unuia dintre șoferii implicați, părăsind ulterior locul faptei.
În urma informării, lucrătorii Centrului Operațional de Coordonare din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au alertat toate structurile subordonate. În aceeași zi, în jurul orei 17:50, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu a identificat pe DN5 o autoutilitară la volanul căreia se afla cetățeanul bulgar.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit bunurile semnalate ca fiind cele sustrase în urma accidentului produs pe raza județului Vâlcea. (…) Bunurile au fost ridicate de la cetățeanul bulgar aflat la volanul autoutilitarei și au fost predate persoanei vătămate”, se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Călăraşi
ISU Călărași, 66 de misiuni în 3 zile!
Pe parcursul ultimelor trei zile, salvatorii din cadrul ISU Călărași au gestionat 66 de misiuni, din care 55 au fost intervenții ale paramedicilor SMURD. De asemenea, au fost solicitați să acționeze în cazul a patru accidente de circulație, care au avut loc pe teritoriul localităţilor Fundeni, Radovanu, Raşi (județul Ialomiţa) şi Ştefan Vodă (județul Călărași).
„În aceste evenimente rutiere au fost implicate şase autoturisme, respectiv treisprezece persoane, dintre care cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Călărași.

La sfârșitul săptămânii, pompierii din Călărași au intervenit și pentru stingerea a cinci incendii, dintre care patru la locuinţe şi anexe gospodăreşti, în localităţile Borcea, Căscioarele, Spanţov şi Belciugatele, şi un incendiu produs la un transformator electric în localitatea Dragalina.
„De asemenea, în ultimele zile echipajele noastre au fost solicitate în mai multe cazuri să intervină pentru îndepărtarea ţurţurilor şi bucăţilor mari de gheaţă, care prin desprindere şi precipitare, ar fi putut constitui un real pericol pentru cetăţeni şi bunurile acestora (autoturisme). S-a intervenit punctual, fiind înlăturat pericolul”, ne mai informează purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi – plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu.
-
ACTUALITATEacum 5 zileSecretarul de stat Sorin Ion, din Dâmbovița, este dorit în funcția de ministru al Educației
-
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileInterviu cu primarul orașului Găești, Alexandru Iorga: Sunt optimist că voi reuși să realizez tot ceea ce mi-am propus pentru comunitate
-
ACTUALITATEacum 7 zileDr. Țoni Ovidiu, cardiologie intervențională: Mituri frecvente despre hipertensiune
-
ANUNŢURIacum 4 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere, validare și prelucrare date
-
Dâmboviţaacum 6 zileConstantin Dinu, din Ocnița, alergă de zeci de ani pe drumul dreptății. Până acum, nu i-a găsit capătul!
-
Prahovaacum o ziAccident mortal în Dițești, județul Prahova. A decedat un tânăr de 29 de ani
-
ACTUALITATEacum o săptămânăDonează orice sumă de bani pentru Simina, o tânără mamă din Valea Voievozilor! Stă în puterea noastră să îi hrănim speranțele și încrederea!
-
Dâmboviţaacum 7 zilePieton accidentat mortal pe DJ 720, în comuna Gura Ocniței
















